Luand exemplul patronilor ce detin cafenele pe Dorobanti, cei de pe Decebal au reusit sa atraga clienti din ce in ce mai multi, dispusi sa plateasca sume exorbitante pe o cafea doar ca sa fie vazuti in „lumea buna” a Bucurestiului. Cum se lasa seara incep sa apara rand pe rand limuzinele impunatoare prin caii lor putere, culoare sau marca. Si cum toti tinerii bucuresteni se inghesuie pe la aceleasi terase apare o problema: parcarea.
Autoritatile nu au reusit sa rezolve acest deficient, nu numai pe Decebal ci aproape nicaieri in Capitala, asa ca a aparut un nou fenomen: Parcagii. Acestia sunt persoane de diferite etnii care te ajuta sa nu-ti lovesti masina cand o parchezi si iti gasesc rapid un loc de parcare.
Daca stai pe o banca si privesti spre sosea o sa vezi vreo zece persone ce se chinuie sa „agate” o masina si sa-i ofere un loc de parcare. Dintre aceste persoane cel putin sase sunt copii cu varste intre 10-14 ani maxim.
Am incercat sa intru in vorba cu unul dintre ei si sa aflu mai multe detalii despre aceasta noua meserie; cu greu am reusit sa-l conving pe unul dintre ei sa vorbeasca cu mine.
R: Cum te cheama?
I: Cristi.
R: Cati ani ai Cristi?
C: 12.
R: De cand parchezi masini?
C: De asta vara, i-am luat locul mamei, ca ei ii era frica sa nu o mai amendeze politia.
R: O amenda des?
C: Cam o data pe luna asa, si s-a gandit ca eu fiind minor nu au ce sa-mi faca.
- Stai ca am o masina!
Discutia noastra se opreste in momentul in care Cristi vede un sofer ce vroia sa parcheze. Micutul parcagiu isi incepe treaba: „ mai la stanga, la dreapta, inainte inainte.....stop”, si asa a mai parcat o masina, curiozitatea ma impinge sa ma uit ce bani ii da soferul, Cristi se duce langa el, ia bancnota de 10 lei, o baga in buzunar si zice un scurt „mersi sefu’”.
R: Cati bani castigi pe zi?
