Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Iguanele”, noul proiect al regizorului salontan Marian Crişan, se filmează la Oradea

Publicat in Adevarul, miercuri 4 ianuarie 2012 ·

După succesul răsunător al filmului „Morgen", nominalizat la Oscar, regizorul salontan Marian Crişan se apucă de o altă peliculă. Preselecţia pentru filmul „Iguanele" care va fi filmat la Oradea, dar şi în câteva locuri din judeţ, are loc astăzi, la Teatrul Regina Maria.

Ideea filmului „Iguanele" este mai veche decât ce a filmului „Morgen", dar spune regizorul Marian Crişan, până acum nu a avut inspiraţia ca să termine proiectul.

„Am început lucrul la acest scenariu, în urmă cu mai bine de doi ani, înainte de a mă apuca de «Morgen», aşa că o bună parte din muncă este aproximativ făcută", explică Marian Crişan. Acum regizorul, alături de echipa sa de creaţie îi chemă pe bihoreni la casting pentru actori de figuraţie.

„Căutăm oameni obişnuiţi, din toate categoriile de vârstă. În plus, am dori, dacă se poate, să găsim inclusiv familii cu copii", explică Ciprian Ciuciu, din echipa de creaţie.

Filmările pentru noul lung-metraj românesc vor începe pe data de 26 ianuarie 2012 şi vor avea loc în Oradea, Salonta şi Arieşeni. Castingul va avea loc astăzi, începând cu ora 15.00, la Teatrul Regina Maria, din Oradea. Doritorii pot obţine informaţii suplimentare la numărul de telefon 0726/716-426.

Recunoaştere internaţională

Filmul „Morgen" este propunerea României pentru categoria „Cel mai bun film străin" a premiilor Oscar, din acest an. Deocamdată, filmul este pe aceeaşi listă cu alte 64 de producţii din toată lumea. „Morgen" va fi proiectat la Festivalul Internaţional de Film de la Palm Springs 2012 (5 - 16 ianuarie), în cadrul secţiunii dedicate producţiilor propuse pentru Oscarul pentru cel mai bun film străin.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Mai multe persoane au murit, după ce o maşină a intrat în mulţime, în Vancouver. Atacul a avut loc la festivalul Lapu Lapu, care celebrează cultura filipineză

News.ro acum 3 ore
Un „număr de persoane au fost ucise” după ce o maşină a intrat într-o mulţime în oraşul canadian Vancouver, a anunţat poliţia locală, citată de BBC. Poliţia din Vancouver a declarat că „mai multe persoane” au fost rănite în timpul unui incident petr

Trump consideră că navele americane ar trebui să poată folosi gratuit canalele Panama şi Suez

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că navelor militare şi comerciale americane ar trebui să li se permită să utilizeze gratuit Canalul Panama şi Canalul Suez. „I-am cerut secretarului de stat Marco Rubio să abordeze imediat acea

Mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore a fost deschis publicului

G4Media acum o ora
Oamenii vor putea merge duminică să viziteze mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore, a doua zi după ce fostul suveran pontif a fost îngropat în biserica sa favorită din centrul Romei, relatează agenția dpa, preluată de Agerpres.

Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți

HotNews acum 3 ore
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă stins, informează AFP. Președint

Ce i-a șoptit Melania lui Donlad Trump în timpul ceremoniei de înmormântare a Papei Francisc. Un cititor pe buze a spus tot

Gandul acum 18 minute
Un expert în citit pe buze, Nicola Hickling, a dezvăluit pentru The Daily Mail ce i-a șoptit la ureche Melania lui Donald Trump în timpul ceremoniei de înmormântare a Papei Francisc. Potrivit expertului în citit pe buze, Melania i-a soțul ei să înce

Românii care au depus bani la CEC înainte de 1989, pentru a-și cumpăra o Dacie, vor fi despăgubiți

Mediafax acum o ora
Este vorba despre puţin peste 21.700 de lei, adică aproape 4.400 de euro, bani care abia acoperă avansul pentru o maşină nouă. Înainte, românii care visau să deţină un automobil Dacia, în special extrem de popularul model 1300, trebuia să deschidă u

Maia Sandu: Tricolorul, martor al renașterii naționale, ne inspiră să mergem înainte cu demnitate

Mediafax acum o ora
„Astăzi sărbătorim Ziua Drapelului de Stat – un simbol care ne unește și ne amintește cine suntem. Tricolorul nostru, martor al renașterii naționale, ne inspiră să mergem înainte cu demnitate și speranță. Sub acest steag, am ales mereu pacea, libert

Trei copii americani, dintre care unul bolnav de cancer, expulzaţi din Statele Unite

News.ro acum 2 ore
Trei copii americani în vârstă de doi, patru şi şapte ani, dintre care unul are cancer, au fost expulzaţi din Statele Unite împreună cu mamele lor imigrante ilegale, au anunţat grupurile pentru libertăţi civile, criticând politica antiimigraţie drac

Video Circa o sută de gospodării din Caraș Severin, grav afectate în urma unei viituri de scurtă durată

Adevarul acum o ora
Aproximativ o sută de gospodării din localitatea Dalboşeţ, judeţul Caraş-Severin, au fost afectate în urma unei viituri de scurtă durată care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Jules Kounde, după ce a marcat golul care a adus victoriei echipei FC Barcelona în finala Cupei Spaniei cu Real Madrid: Pentru astfel de meciuri m-am făcut fotbalist

News.ro acum 51 minute
Jules Koundé a marcat golul victoriei în minutul 116 al memorabilului El Clasico de sâmbătă (3-2) şi a adus echipei FC Barcelona titlul în meciul cu Real Madrid. „Am devenit fotbalist pentru a trăi acest tip de meci: un Clasico, cel mai mare meci di

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/15°
lun.

6°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

5°/16°
lun.

6°/18°
mar.

6°/21°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

13°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

9°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
dum.

7°/16°
lun.

11°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°