Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 90.000 de maşini au circulat de sărbători între Bucureşti şi Valea Prahovei

Publicat in Adevarul, miercuri 4 ianuarie 2012 ·

Traficul auto înregistrat în perioada 24 decembrie – 2 ianuarie pe Valea Prahovei, pe tronsonul cuprins între Bucureşti şi Buşteni, a fost de aproape 90.000 de maşini, potrivit datelor Inspectoratului General al Poliţiei Române, prezentate azi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

În perioada Sărbătorilor de iarnă (24 decembrie – 2 ianuarie) gradul de ocupare în staţiunile de pe Valea Prahovei (judeţele Braşov şi Prahova) a fost de aproximativ 90 la sută, potrivit datelor asociaţiilor profesionale din turism transmise MDRT. În staţiunile de pe Valea Prahovei există 1.149 de structuri de cazare clasificate cu 32.445 de locuri de cazare.

Staţiunile au fost cele mai aglomerate în perioada Revelionului. Astfel, de Revelion, gradul de ocupare a crescut la 97 la sută în staţiunile de pe Valea Prahovei.

Cel mai mare grad de ocupare în perioada sărbătorilor nu a fost înregistrat însă pe Valea Prahovei, ci în Bucovina turistică (judeţul Suceava). Astfel, aici gradul de ocupare pe întreaga perioadă a sărbătorilor a fost de 92 la sută, iar de Revelion, de 98 la sută.

Gradul de ocupare în principalele staţiuni montane româneşti în perioada sărbătorilor de iarnă a fost de aproape 83 la sută, iar de Revelion, de aproximativ 95 la sută,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 23 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 57 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 3 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 37 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Târgul de Crăciun din Craiova, din nou în topul celor mai frumoase din Europa. Peste 80% dintre votanți au fost din afara României VIDEO

Ziare.com acum 58 minute
Craiova a reușit, pentru al doilea an la rând, să ocupe locul al doilea în competiția dedicată celor mai frumoase târguri de Crăciun, organizată anual de European Best Destinations, un site turistic care colaborează oficial cu Comisia Europeană. Cra

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°