În 2012, Bechtel va trebui să predea 18 kilometri de autostradă la Suplacu de Barcău – Borş. Regii asfaltului, care au ales să iasă din grevă, va trebui să termine autostrada până la Ploieşti cel târziu în luna aprilie. Pe Autostrada Soarelui ar trebui să mergem drum întins, iar în luna august, un tronson din Deva – Orăştie ar trebui şi el să fie finalizat.
În acest moment, pe Autostrada Transilvania se lucrează doar pe tronsonul de la Suplacu de Barcău – Borş. Renegocierea din vara anului trecut a scos Bechtel din contractul care prevedea construcţia a 415 kilometri de autrostradă. Pentru acest an, 100 de milioane de euro sunt alocaţi şantierului din vestul ţării. Din cei 63 de kilometri câţi are Suplacu de Barcău – Borş, se pare că doar 18 vor fi deschişi traficului în toamna acestui an.
Bucureşti – Ploieşti a trecut şi ea printr-o adevărată telenovelă, demnă de statutul de primă autostradă construită de români. Are 60 de kilometri şi este construită integral pe bani de la buget. Ce-i drept, s-a vrut calitate pe autostrada spre munte. Aşa că, pe vremea lui Berceanu, s-a aprobat o schimbare de soluţie. Practic, a fost înlocuită încărcătura de pământ. Una peste alta, soluţia s-a ridicat la costuri suplimentare de 80 de milioane de euro. Mai apoi, între kilometrii 15 şi 45, autostrada va avea trei benzi pe sens, cu promisiunea că vor fi daţi şi banii pentru banda în plus. A venit însă criza, s-a mai schimbat conducerea ministerului, negocierile au picat. Aşa se face că regii asfaltului au intrat în grevă, pentru că îşi voiau banii. Aproape trei luni a stagnat şantierul autostrăzii.
În luna decembrie, UMB Spedition a fost singurul care şi-a predat cei 15 kilometri. Pe celelalte tronsoane au intrat în vigoare penalităţile de 0,05 la sută pe zi din valoarea contractului. Regii asfaltului s-au mobilizat şi, îşi promit mai mult lor, că v