Vizita profesorului Jean Delumeau la Bucureşti a fost, negreşit, unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului care s-a încheiat. Cititorii de limba română s-au bucurat de prezenţa autorului ale cărui cărţi au fost traduse probabil cel mai mult în această limbă. În contextul acordării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti, la propunerea Facultăţii de Istorie, profesorul Delumeau a susţinut două conferinţe. Ultima dintre cele două s-a desfăşurat la Colegiul Noua Europă şi a dezvoltat tema „Căutarea paradisului“. Subiectul paradisului este al treilea şi totodată cel care încheie marele proiect istoriografic care a început cu Frica în Occident, continuînd cu Sentimentul de securitate în Occident. Structura prelegerii, cum s-a putut observa, a ţinut cont de cărţile care au jalonat dezvoltarea acestui ultim subiect: Grădina desfătărilor, O mie de ani de fericire şi Ce rămîne din paradis?

DE ACELASI AUTOR „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu” Religia şi morala sînt inseparabile Miza simbolică a Basarabiei Cum se vede România din afarăDeşi tema paradisului a fost investigată în perioada cuprinsă între secolele XIV şi XVIII, în mod natural profesorul Delumeau a făcut o referire şi la începutul secolului al XIX-lea. Ca istoric al imaginarului, atenţia profesorului s-a îndreptat către felul în care importante teme teologice (bunăoară paradisul) s-au regăsit în modul creştinilor de a le înţelege. Concluzia investigaţiei este aceea că, în cele mai multe situaţii, „paradisul etern a fost evocat ca o grădină“, iar exemplul grăitor adus în sprijinul acestei afirmaţii a fost pictura lui Ian şi Hubert van Eyck din interiorul Bisericii Saint-Bavon (Ghent), datată 1432. Aceasta a reprezentat o monumentală sinteză a Paradisului în cele două ipostaze: Edenul sau grădina terestră şi paradisul celest. Dar discuţia se poartă în veacul al X