Anul 2012 se anunţă drept un imens şantier economic planetar, îndeosebi în Europa, cu numeroase reforme care trebuie duse la bun sfârşit, cu altele care trebuie începute, dar şi cu dezbateri de idei interesante. Europa continuă să rămână în atenţia întregii lumi, iar în ţările anglo-saxone în special se va paria în continuare pe prăbuşirea monedei unice europene.
Matei Vişniec:
Liderii europeni şi-au programat însă, deja, câteva reuniuni importante pentru a continua intervenţiile chirurgicale asupra acestui "om bolnav" care este zona euro. Pe 9 ianuarie se întâlnesc la Berlin cancelara Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy în vederea pregătirii Consiliului European de pe 30 ianuarie. O reuniune care va fi dominată de subiecte precum problema şomajului şi datoriei publice.
În perioada imediat următoare, zona euro trebuie să găsească nu numai soluţii pentru a-şi restabili credibilitatea în ochii lumii şi a pieţelor financiare, dar şi pentru a relansa economia şi creşterea economică.
Piaţa muncii, spun specialiştii, s-a degradat continuu din 2007 încoace în ţările bogate, adică în acele ţări care formează clubul select al OCDE - Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Iată câteva cifre teribile: în ultimii patru ani, numărul şomerilor în aceste ţări bogate a crescut cu 14 milioane, ajungând la 44 de milioane. Şocul cel mai puternic a fost înregistrat în Statele Unite, unde numărul şomerilor s-a dublat în această perioadă. În Europa, ţările cele mai afectate au fost Spania (cu un şomaj record la sfârşitul anului trecut de aproape 23% din populaţia activă), urmând apoi, în această ierarhie dramatică, Grecia, Portugalia şi Irlanda.
Printre ţările bogate membre OCDE care au reuşit să-şi menţină şomajul sub pragul de 5,5% se numără Austria, Norvegia, Olanda, Elveţia şi Australia. Franţa avea o rată ridicată a