Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zicu e „oţelar“ cu acte

Publicat in Adevarul, miercuri 4 ianuarie 2012 ·

După câteva săptămâni în care transferul său de la ŢSKA Sofia la Pohang Steelers a stat în cumpănă, atacantul român a fost prezentat ieri la noua echipă.

Un stupid scandal de dopaj izbucnit în curtea clubului ŢSKA Sofia la finalul anului 2011 a fost la un pas de a-i strica planurile lui Ianis Zicu. Ademenit în Coreea de Sud de un salariu cu şapte cifre (1,2 milioane de euro), actualul golgheter al campionatului Bulgariei era hotărât să acţioneze în Justiţie în cazul în care transferul ar fi picat din motive extrasportive. Speriaţi de faptul că Zicu ar fi fost şi el dopat, oficialii lui Pohang Steelers au suflat şi-n iaurt, supunându-l pe atacantul român la analize medicale suplimentare.

Până la urmă, totul a fost în ordine, iar jucătorul de 28 de ani renăscut în tricoul Timişoarei şi-a pus ieri semnătura pe un contract de doi ani cu opţiune de prelungire pentru alţi doi. „Aveam nevoie de o nouă provocare. Echipa e una de tradiţie în Asia şi sper să o ajut cât pot de mult", a fost prima declaraţie dată de Zicu la Steelers („oţelarii", în traducere liberă, sud-coreenii fiind sponsorizaţi de POSCO, una dintre cele mai mari oţelării din lume).

Primul meci, în Liga Campionilor

Ianis Zicu va intra rapid în pâine la Pohang, oraş-port în estul ţării, cu deschidere la Marea Japoniei. Astfel, deşi campionatul din Coreea de Sud va lua startul abia în luna martie, jucătorii lui Steelers sunt nevoiţi să se întoarcă mai repede din vacanţe. Motivul? La 18 februarie vor întâlni o echipă din Thailanda în turul preliminar al Ligii Campionilor Asiei, competiţie pe care „oţelarii" au câştigat-o de trei ori în istoria clubului, ultima dată în 2009.

2,3 milioane de euro i-a costat pe cei de la Pohang Steelers transferul lui Ianis Zicu de la ŢSKA Sofia.

Sfaturi de la Dulca

Înaintea lui Zicu, singurul român care a mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află luni, 7 iulie 2025, dacă va rămâne sub control judiciar

Gandul acum 27 minute
În cursul zilei de luni, 7 iulie 2025, Călin Georgescu află dacă va rămâne sub control judiciar. Vinerea trecută, luarea deciziei a fost amânată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1. Călin Georgescu află, în c

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 35 minute
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 55 minute
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 21 minute
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum 2 ore
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum o ora
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Video Trupul neînsuflețit descoperit în Munții Mureșului aparține unui cetățean ucrainean. Cadavrul a fost găsit de un cioban

Adevarul acum 56 minute
Trupul neînsufleţit şi aflat în stare avansată de descompunere descoperit sâmbătă de un cioban, în Munţii Maramureşului, aparţine unui cetăţean ucrainean. Zona în care a fost găsit este cunoscută ca fiind o rută frecvent folosită de ucrainenii care

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

20°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

23°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°