UPDATE 3: SRI a sesizat DIICOT cu privire la subminarea economiei naţionale în cazul firmei InterAgro a lui Ioan Niculae, în această cauză fiind cercetate penal 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi ANRE, au declarat, miercuri seară, pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Potrivit surselor citate, persoanele vizate în acest caz au fost monitorizate de Serviciul Român de Informaţii (SRI), care ulterior a sesizat Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
---
UPDATE 2: 40 de persoane - funcţionari publici cu funcţii de conducere din cadrul Romgaz, Ministerului Economiei, Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energie (ANRE) şi reprezentanţi ai unei societati comerciale din municipiul Bucureşti - sunt anchetate în acest dosar, arată un comunicat al DIICOT.
Acţiunile acestora au produs un prejudiciu de 126 de milioane de dolari patrimoniului Romgaz şi bugetului consolidat al statului şi au avut drept consecinţă punerea în pericol a sistemul energetic naţional. DIICOT spune că reprezentanţii Romgaz au oferit firmei societăţii comerciale cantităţi considerabile de gaze naturale, la preţuri mult diminuate faţă de cele practicate de compania de stat.
Comunicatul DIICOT mai arată că "ctivitatea infracţională a generat imposibilitatea repartizării de către SNGN ROMGAZ SA a rezervelor necesare pentru realizarea programului naţional de înmagazinare şi creşterea importului de gaze naturale, cu consecinţa punerii în pericol a Sistemul Energetic Naţional, ca ramură strategică a economiei naţionale şi subminării economiei naţionale."
-----
UPDATE: Omul de afaceri Ioan Niculae a negat acuzaţiile, spunând că nu a fost favorizat de Romgaz şi a precizat că firmele lui nu au datorii la stat.
"Noi nu am primit niciodată gaz la alt preţ decât alte com