Care credeţi că va fi viitorul acordului interguvernamental, având în vedere că pieţele reacţionează prost, existând în plus o serie de chestiuni politice şi juridice rămase nerezolvate?

Sunt două lucruri aici. Primul este relaţia politicului cu pieţele: ceea ce observăm de la declanşarea crizei în Statele Unite, acum patru ani, este faptul că politicienii au intrat într-un soi de război cu bursele, cu pieţele, cu agenţiile de rating - pe scurt: cu capitalismul în forma în care există el în acest moment, la capătul mai multor secole de evoluţie. Cred că actuala criză nu va fi depăşită până când politicienii nu vor redescoperi convieţuirea cu pieţele. Or, asta presupune o reacţie de calmare de ambele părţi. Nu doar pieţele trebuie să recapete încredere în politicieni, ci şi politicienii în mecanismele capitalismului. A doua chestiune pe care o ridicaţi priveşte acordul şefilor de stat şi de guvern din 9 decembrie, care ar trebui să fie tradus în principiu într-un tratat interguvernamental. De fapt, acest acord politic nu e decât un episod dintr-o istorie care va duce, până la urmă, la altceva. În interpretarea mea, deciziile luate la nivelul Consiliului European în ultimele luni evită deocamdată alegerea fundamentală între două tipuri de Uniune Europeană. Una este ceea ce am putea numi „vechea Europă“, cea de dinainte de euro: ar fi vorba de o Uniune cu mai multe state membre decât în 2002, când s-a creat euro, dar fără monedă comună. Celălalt tip e o Uniune în care toate statele membre participă şi la zona euro. Nu cu derogare – în sensul că pentru un timp ele sunt membre ale Uniunii fără a fi în zona euro, pentru ca apoi să adere la moneda comună. Ar fi vorba de o Uniune în care suprapunerea e perfectă, în care statele membre sunt fără excepţie şi state ale zonei euro.

Vreţi să spuneţi că după această etapă de parcurs urmează obligatoriu o regândir