Spirit european, dar profund românesc prin genealogia culturală care-i hrăneşte structura psiho-mentală, Basarab Nicolescu face parte dintre teoreticienii de anvergură ce vor să recupereze elementul spiritual în economia raţionalităţii contemporane.

Este transdisciplinaritatea o nouă atitudine intelectuală în faţa complexităţii lumii de azi sau este ea o nouă utopie ştiinţifică ce încearcă să propună o ştiinţă a ştiinţelor, o metaştiinţă? Propune ea o metodologie unificatoare, aplicabilă nenumăratelor sfere dispersate şi contradictorii ale cunoaşterii contemporane sau avansează doar un nou „esperanto ştiinţific“ pentru cele 8.000 de discipline academice recunoscute şi înregistrate în lume? Se constituie transdisciplinaritatea într-o nouă paradigmă a cunoaşterii sau e mai degrabă un nou cadraj mental, o postură ştiinţifică şi intelectuală care face posibil dialogul între domenii aparent atât de disparate ca fizica cuantică şi poezia, logica şi teologia, ingineria şi epistemologia, astronomia şi filosofia?

Promotor internaţional al transdisciplinarităţii în ultimii 30 de ani, Basarab Nicolescu se identifică aproape cu aceasta şi cu istoria propagării ei mondiale. Numele lui e deja bine cunoscut în cultura română, unde cărţile sale au fost traduse şi publicate într-un ritm alert în ultimii 10-15 ani. Ceea ce ştie mai puţin publicul larg este că transdisciplinaritatea este acceptată şi practicată acum în diverse colţuri ale lumii, că există catedre universitare, masterate, doctorate şi reviste ştiinţifice puse sub flamura ei, că funcţionează site-uri Internet şi o întreagă reţea de reţele internautice care se revendică de la această titulatură.

Într-o lume ameninţată mental şi practic de o enormă acumulare şi fărâmiţare a cunoştinţelor închise în jargoane de specialitate, transdisciplinaritatea se defineşte printr-o postură metodologică ce propune