În ultimii doi ani, Ministerul Turismului, sub conducerea Elenei Udrea, a alocat pentru dezvoltarea turismului fonduri europene şi de la bugetul naţional în valoare de 812 milioane de euro. Suma investită în ultimii doi ani este de 41 de ori mai mare faţă de cea investită în perioada 2006 – 2008, când au fost alocate 20 de milioane de euro, potrivit MDRT.
Investiţii de aproximativ 100 de milioane de euro sunt în desfăşurare numai pe Valea Prahovei în vederea organizării în România a Ediţiei de Iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) din 2013. Printre investiţiile necesare dotării staţiunilor la nivelul cerut de competiţiile olimpice se numără extinderea domeniilor schiabile cu peste 40 de kilometri de pârtii noi, construirea unei trambuline olimpice pentru sărituri cu schiuri şi a anexelor (instalaţii de transport, tribune, parcări ş.a.), amenajarea a două trasee de biatlon cu utilizare permanentă iarnă-vară, construirea a trei instalaţii noi de transport pe cablu, construirea a două patinoare noi, dotarea cu instalaţii de înzăpezire artificială a tuturor pârtiilor din zonă şi amenajarea unui lac de acumulare pentru înzăpezire.
Cea mai nouă investiţie în infrastructura turistică dată în funcţiune pe Valea Prahovei este extinderea şi modernizarea domeniului schiabil din Poiana Braşov, lucrarea fiind inaugurată în data de 26 decembrie 2011 şi având o valoare de aproximativ 28 de milioane de euro. Prin realizarea acestui proiect, Poiana Braşov a devenit cea mai modernă staţiune de iarnă din România, beneficiind de 63,5 hectare de domeniu schiabil, de 21,3 kilometri de pârtii şi de o capacitate de transport pe cablu de 8.500 de persoane/oră. Proiectul de extindere şi modernizare a constat şi în dotarea pârtiilor cu instalaţii de înzăpezire,
În ultimii doi ani, Ministerul Turismului, sub conducerea Elenei Udrea, a alocat pen