La prima vedere, nu pare a fi o temă dificilă. 2000 de caractere, spune-ne ce mai face Urma. Nu pare, dar e. Este, de fapt, o dilemă nouă. Ca şi cum ţi-ar spune o fată frumoasă să o iubeşti în două minute. Ia-o în braţe, dacă poţi. Risipesc caractere preţioase menţionînd ce a făcut Urma, mă rezum la ce facem în prezent sau mă concentrez pe urmele viitoare E greu să iubesc Urma în 2000 de caractere. Gîndindu-mă atent, aş putea să dau cu zarul. Orice alegere aş face, ar fi iubirea potrivită. Urme trecute, prezente sau viitoare, sînt toate gînduri de bine. Să plecăm împreună de la premisa că piatra de temelie a unui demers construit fără compromisuri în România, şi nu numai, e încă asumarea unui prezent dificil, pentru a evita un trecut penibil şi a-ţi oferi şansa unui viitor decent. Cînd profesia te obligă la confesiuni publice, e indicat să priveşti în urmă cu plăcere, fără panică. Decît un slalom printre amintiri, pentru a alege atent între paşii buni şi clipele grele, cînd a trebuit să serveşti de "nevoie" din fructul tentant al compromisului, mai bine o cursă sănătoasă într-un prezent plin de obstacole. Vorba proverbului, o urmă sănătoasă într-un trecut sănătos!

La o scurtă consultaţie, e clar că urmele trecute au făcut sport de performanţă. Antrenate bine, corect, fără steroizi. Cu viziune proprie, fără Eurovision. O alimentaţie sănătoasă, fără E-uri. Dacă acest proiect şi-ar înceta subit activitatea odată cu publicarea acestui articol, există viaţă după tipar, cu siguranţă. Urmele de pînă acum rămîn urme de povestit, încercări corecte şi responsabile de a trata critica ca un privilegiu însoţit de obligaţii. Genul de cursă solitară în care încerci să-ţi baţi propriul timp, la urma urmei, e singura competiţie care contează cu adevărat. Să nu vorbim doar de trecut totuşi, nu sîntem posesori de mausoleu, şi una dintre condiţiile de bază în sportul de perfor