Orkla Foods România (OFR) a anunţat ieri că a achiziţionat firma Food Distribution Services (FDS) din Bucureşti, specializată în distribuţia de ingrediente alimentare pentru industria de panificaţie, patiserie şi cofetărie.
"Am făcut această investiţie pentru că am identificat o oportunitate de piaţă într-un domeniu cu potenţial. Prin acest parteneriat FDS va putea beneficia de expertiza grupului în domeniul vânzării, promovării şi distribuţiei ingredientelor de panificaţie, patiserie şi cofetărie, continuând să activeze independent pe această piaţă", a declarat marţi într-un comunicat Manuela Banu, directorul general al subsidiarei din România a grupului norvegian Orkla.
Cei trei acţionari care au vândut firma (Codrin Daczo, Eugen Iftimi şi Maria Apostu) vor asigura în continuare managementul şi vor păstra structura organizaţională.
Orkla a intrat în urmă cu trei ani pe piaţa ingredientelor pentru panificaţie, cofetărie şi patiserie şi, în acest interval, oferta de produse din acest segment a ajuns la 140 de sortimente.
Food Distribution Services este o firmă înfiinţată în 2008 şi are 39 de angajaţi. Firma a avut o cifră de afaceri de aproximativ 4,6 milioane euro în 2010.
Cifra de afaceri a OFR a crescut cu 19% în primele nouă luni ale anului 2011, susţinută de majorările importante la vânzările de muştar (37%) şi margarină (21%). Compania are 380 de angajaţi, fiind principalul angajator în judeţele Covasna şi Iaşi.
Grupul Orkla are 30.000 de angajaţi, iar la sfârşitul anului 2010 a raportat venituri operaţionale de 7,4 miliarde de euro şi profituri înainte de taxe de 2,6 milioane de euro.
Orkla Foods România (OFR) a anunţat ieri că a achiziţionat firma Food Distribution Services (FDS) din Bucureşti, specializată în distribuţia de ingrediente alimentare pentru industria de panificaţie, patiserie şi cofetărie.
"Am fă