Ultima etapă a maratonului electoral pentru alegerea noii Adunări Populare egiptene se încheie astăzi. Frăţia Musulmană şi salafiştii conduc detaşat chiar şi în zonele turistice. Posibilitatea interzicerii băuturii şi a bikini-ilor care poate goni turiştii străini nu i-a oprit pe egipteni să le dea votul islamiştilor.
Aproximativ 14 milioane de alegători şi-au ales reprezentanţii în Parlamentul cu 150 de membri, în cadrul celei de-a treia runde electorale. Braţul politic al Frăţiei Musulmane, Partidul Libertate şi Justiţie (FJP) şi partidul salafist Al-Nour au obţinut împreună aproape 70% din voturi în primele două runde electorale.
Surprinzător este însă că islamiştii au obţinut scoruri mari şi la Marea Roşie, în Luxor sau Aswan, zone în care turismul este principala sursă de venit a localnicilor, relatează BBC. Mai ales că salafiştii anunţaseră că vor interzice tot ce intră în conflict cu şaria – îmbrăcămintea indecentă, inclusiv costumele de baie, şi alcoolul atât pentru localnici, cât şi pentru turiştii străini.
Un exod al turiştilor străini ar avea consecinţe catastrofale asupra unei economii egiptene deja foarte fragile şi pentru care turismul reprezintă una dintre principalele surse de venit naţional. Ca urmare, este puţin probabil ca declaraţiile salafiştilor să fie urmate de fapte, şi datorită faptului că Frăţia Musulmană, principala forţă politică, a exprimat de mai multe ori o poziţie moderată în acest sens.
Sentiment de vinovăţie
Egiptenii din staţiunile litorale nu-şi simt ameninţate modul de viaţă şi veniturile de către islamişti. Mai mult, ei le împărtăşesc ideile şi îi consideră singura alternativă politică, singurii care n-au fost încă la putere şi deci n-au dezamăgit. „Islamiştii se preocupă de nevoile noastre şi înţeleg tradiţiile noastre, în timp ce liberalii şi seculariştii comunică între ei