Două plase imense, din acelea de la MegaImage, burduşite pînă la refuz, cu mînerele răscrăcărate legate cu sfoară ca să ai de unde ridica greutatea. Cu ele în mînă, o bătrînă cobora într-un balans precar, aducînd greu şi cu infinită grijă ambele picioare pe cîte o treaptă a scărilor de la metrou. Eu urcam. Primul impuls a fost să-i vin în ajutor. Nu am făcut-o şi am continuat să urc spre bătrîna şovăitoare privind-o pe sub cozorocul şepcii. Ajunsă aproape de ea, m-a rugat să-i dau o mînă de ajutor. Aproape că am răsuflat uşurată şi am pus repede mîna pe istovitoarea încărcătură. Mai că mi-a venit să-i mulţumesc că mi-a adresat asemenea rugăminte. Mulţumirile ar fi fost pentru că m-a scăpat de propriile remuşcări. De ce n-am ajutat-o din prima?

Asta-i altă poveste. Mă mai fripsesem de vreo două ori în situaţii asemănătoare şi am rămas cu o oarecare timiditate în a mai face pe bunul samaritean. În ambele cazuri am sărit cu entuziasm să ajut nişte oameni să-şi care sarsanalele. În ambele cazuri, persoanele respective s-au smucit şi m-au privit cu toată neîncrederea din lume. Cred că în capul lor se iscase brusc ideea că aş vrea să le fur chestiile – ce-or fi fost – pe care şi le îngrămădiseră în sacoşe. Sau... habar n-am ce era în mintea lor. O să spun din capul locului, pentru liniştirea tuturor eventualelor neîncrederi, şi că nu arăt mai dubios decît oricare alt cetăţean de pe stradă. Asta este. De aia n-am mai sărit s-o ajut pe femeie. De aia m-am bucurat că ea a venit în întîmpinarea tuturor mustrărilor mele de conştiinţă. La urma urmei, binele nu i l-am făcut ei, mi l-am făcut mie.

DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă TimpTot aici vă voi mai mărturisi şi alte păcate comise, care-mi chinuie amintirile. Am fost complicele mut al unui vecin care a dat afară un om fără de adăpost – un homeless cum ar veni –