Comisarul şef Milu Todea se întoarce pe funcţia de adjunct al IPJ Alba. Surse oficiale care au dorit să îşi păstreze anonimatul ne-au informat că Todea va fi repus în zilele următoare pe funcţia de conducere din cadrul Inspectoratului, de pe care a fost suspendat în 2009.
Milu Todea a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul de corupţie în care era judecat împreună cu Dănuţ Pleşa, dar, potrivit declaraţiilor şefului IPJ Alba, chestorul Ioan Nicolae Căbulea, din noiembrie 2011, nu a mai putut fi repus pe funcţia de adjunct decât prin concurs. Potrivit informaţiilor noastre, numirea lui Milu Todea va fi confirmată de conducerea IPJ Alba.
Constantin Milu Todea a fost acuzat de către procurorii DNA că ar fi divulgat, cu ajutorul finului său, Dănuţ Pleşa, angajatului RAR Septimiu Buda, faptul că acesta era filat. În acea perioadă, Septimiu Buda, funcţionar public în cadrul Registrului Auto Român, a fost arestat pentru luare de mită. Cei doi poliţişti au fost judecaţi în stare de libertate. Milu Todea, acuzat de infracţiunea de favorizare a persoanei care a comis o infracţiune, a fost achitat, pe motiv că fapta nu a fost săvârşită de inculpat.
UPDATE: Informaţia potrivit căreia Milu Todea revine la conducerea IPJ Alba a fost confirmată, la aproximativ o oră şi jumătate de la publicarea materialului nostru, de reprezentanţii Inspectoratului. Vă prezentăm comunicatul transmis:
“Ca urmare a faptului că prin Decizia penală nr. 3777 din 25.10.2011, rămasă definitivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus achitarea comisarului şef de poliţie TODEA CONSTANTIN MILU, prin Dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei Române, începând cu data de 24.03.2009 (data la care a fost pus la dispoziţie), acesta a fost repus în toate drepturile anterioare şi numit în funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.