Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai importante echipe din Liga Naţională şi-au testat forţele în primele turnee de pregătire

Publicat in Curierul de Valcea, miercuri 4 ianuarie 2012 ·

• dacă CS Oltchim a fost gazda Memorialului „Constantin Tită”, HCM Baia Mare nu s-a lăsat mai prejos, organizând „Trofeul Maramureş”. HC Zalău – campioană cu „greutate”

Se pare că săptămâna dintre Crăciun şi Anul Nou a fost numai bună pentru desfăşurarea competiţiilor handbalistice amicale în ţara noastră. Astfel, în perioada 28-29 decembrie, Sala Sporturilor „Traian” din Râmnic a fost gazda Memorialului „Constantin Tită”, competiţie câştigată de CS Oltchim (la care au mai participat Corona Braşov, HCM Roman şi Universitatea Constanţa). Tot în acele zile, în Maramureş, Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare primea „în arenă” alte patru formaţii, acestea concurând în cadrul ediţiei cu numărul unsprezece a „Trofeului Maramureş”. Deşi porneau drept favorite, gazdele de la Handbal Club Municipal s-au văzut în cele din urmă depăşite de formaţia pregătită de către experimentatul tehnician Gheorghe Tadici, HC Zalău. Rezultatele complete înregistrate la turneul din nordul ţării au fost următoarele: Baia Mare – Jolidon Cluj 23-19; HC Zalău – Bekescsaba (formaţie din prima ligă maghiară) 29-18; HC Zalău – Jolidon Cluj 29-26; Baia Mare – Bekescsaba 21-23; Jolidon Cluj – Bekescsaba 29-24 şi Baia Mare – HC Zalău 20-21. La final, handbalistele sălăjence au trebuit să facă ceva eforturi în încercarea de a ridica impresionantul trofeu de peste 15 kilograme (foto), realizat din lemn masiv, reprezentând o poartă tradiţională maramureşeană. Fosta „chimistă” Valeria Beşe a fost desemnată cea mai bună handbalistă de la „Trofeul Maramureş”, în timp ce Eliza Buceschi (HCM Baia Mare) şi Veress Szuszana (Bekescsaba) au fost declarate cea mai bună marcatoare, respectiv cel mai bun portar. Liga Naţională va reîncepe pe 14 ianuarie, atunci când se vor disputa partidele contând pentru etapa a IX-a. Pentru vâlcencele de la Oltchim, debutul în noul an se va produce şi mai devreme

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru „A Different Man”: „Acest premiu este pentru mama. România, te iubesc!” - VIDEO

News.ro acum o ora
Sebastian Stan a câştigat primul său Glob de Aur, duminică, la Los Angeles, luând acasă trofeul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie pentru rolul din „A Different Man”. În discursul său, Stan i-a implorat pe spectatori să ţină c

Femeie care a plecat fără acordul medicilor din Maternitatea din Braşov, găsită de către jandarmi şi convinsă să revină în spital

News.ro acum o ora
O femeie care a plecat din Maternitatea din Braşov înainte de a fi externată a fost căutată şi găsită de către jandarmi, ea fiind convinsă să revină la spital, în condiţiile în care starea sa de sănătate necesita în continuare supraveghere medicală.

Australian Open: Ana Bogdan, eliminată în primul tur al calificărilor

News.ro acum 38 minute
Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, 32 de ani, a fost eliminată, luni, în runda inaugurală a calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului. Bogdan, favorită 10 în calificări, a fost învinsă de australianca Destanee Aiva, scor 6-4, 6-2. Î

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum o ora
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Zi record pentru salvatorii montani: 180 de turiști salvați în ultimele 24 de ore

Press Alert acum 12 minute
Salvamont România a răspuns, duminică, la 167 de apeluri de urgență, cel mai mare număr de solicitări din istoria instituției. 180 de persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor. Situația a fost gravă pentru multe dintre victime – peste 120

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 4 ore
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Noi creșteri de taxe care ar putea fi introduse de Guvern. Ce mai apare pe lista discutată cu Banca Mondială și Comisia Europeană

Libertatea acum 53 minute
Guvernul ar putea implementa noi măsuri fiscale pentru a crește veniturile bugetare, având în vedere că cele din ordonanța trenuleț pot aduce la bugetul statului aproximativ 6,3 miliarde de lei, adică un sfert din plan, informează publicația Profit.

VIDEO Nadia Comăneci, apariţie strălucitoare la Globurile de Aur

HotNews acum o ora
Legendara Nadia Comăneci a fost prezentă și în acest an la decernarea Globurilor de Aur, ea având o apariţie strălucitoare, într-o salopetă de culoare albastră. „Zeiţa de la Montreal” a fost la gală împreună cu soţul ei, Bart Conner, şi s-a fotograf

Modelele AI au rezultate mai bune decât experţii în imagistică cu ultrasunete în diagnosticarea cancerului ovarian

News.ro acum o ora
Un studiu internaţional desfăşurat de cercetători de la Institutul Karolinska din Suedia arată că modelele bazate pe inteligenţă artificială (AI) au rezultate mai bune decât experţii în diagnosticarea cancerului ovarian pe baza imagisticii cu ultras

Zeci de calculatoare au fost furate dintr-o școală din Prahova care urmează să fie inaugurată miercuri

HotNews acum o ora
Aproape 40 de calculatoare, o imprimată și două sisteme audio-video au fost furate dintr-o școală din comuna Puchenii Mari din județul Prahova. Școala este nouă și urmează să fie inaugurată miercuri, 8 ianuarie, când elevii se întorc la cursuri după

Vremea

București
acum

lun.

0°/6°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/6°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°