Nu mai vorbim normal la telefon, fiindcă „nu se ştie”!

Nu mai scriem neted pe mail ce-am avea de scris, fiindcă de asemenea „nu se ştie”!

N-o spun numai eu, ci şi colegi de breaslă şi persoane care au legătură cu presa în calitate de invitaţi sau de intervievaţi. Sau victime colaterale care au ghinionul să aibă de-a face cu oameni din presă în calitate de rude, prieteni sau simple cunoştinţe.

Nu c-aş avea ceva de ascuns, dar am ajuns să mă irite ideea că într-o zi convorbirile mele cu prietenii, în care folosesc uneori un limbaj mai descheiat ar putea fi folosite împotriva mea.

Nu că m-aş teme pentru ceea ce spun, dar nu mi se pare normal să mi se asculte telefonul pentru că lucrez în presă şi pentru că apar uneori la vreun post de televiziune unde spun ceea ce cred.

Am prieteni care nu dau semne că ar fi nemulţumiţi de această situaţie, fiindcă ei oricum spun ce le în guşă şi-n căpuşă. Dar tocmai de aceea, de să mi se asculte telefonul? Fiindcă CSAT-ul condus de Traian Băsescu a decis că presa e, cu ceea ce face, vulnerabilitate pentru siguranţa naţională a României? Mizeria asta nu şi-a permis s-o debiteze nici măcar Ion Iliescu, necum s-o bage în concluziile CSAT, pentru a-i lăsa pe noii băieţi cu ochi albaştri să stea cu urechile pe noi.

Am şi prieteni care nu m-au mai sunat de Crăciun şi nici de Revelion, ca în alţi ani, probabil din cauza pericolului pe care-l reprezint şi care le-ar putea strica CV-ul, la capitolul convorbirilor telefonice.

Acum vreo cîteva luni, soţia mea, după ce ni se întrerupe convorbirea de vreo două, trei ori – eu nu eram în Bucureşti, dar mă aflam într-o localitate care n-avea probleme de acoperire – îmi spune excedată: „Uite pe ce se duc banii noştri pe impozite!” Pe vremea lui Ceauşescu n-ar fi spus asta, fiindcă ar fi spus-o de pomană şi-ar mai fi legat-o careva mai indispus. Acum poate spune c