Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a făcut, la finele anului trecut, remarce usturătoare şi ofensatoare la adresa României, dar şi a altor ţări europene, pe tema scutului NATO de la Deveselu. Pe partenerii europeni ai SUA în NATO i-a numit "miei de sacrificare", iar despre români a spus, ridiculizându-i, că le place să-şi închipuie că sunt administratori importanţi ai interceptorilor de rachete, însă nici măcar comandantul român al bazei n-are voie să intre decât până în hol. Rogozin (fost ambasador rus la NATO) susţinea că implicarea americană în afacerile interne ale statelor europene le aduce acestora deservicii majore şi atrage asupra lor ameninţări. Ministerul român de Externe a replicat la acel moment.
O altă replică, foarte consistentă, vine din partea binecunoscutului disident anticomunist Constantin Răuţă, cetăţean român şi american, care a lucrat la conceperea, proiectarea şi realizarea scutului de apărare împotriva rachetelor balistice. El denunţă adevăratul motiv al supărării Kremlinului: "România şi ţările din jur (cu toţi mieii de sacrificiu, după ironiile lui Rogozin) vor fi astfel bine protejate. Se pare că acest lucru deranjează de fapt cel mai mult Rusia. Moscova nu va mai putea să-şi şantajeze vecinii. În schimb, sistemul va diminua riscurile unei agresiuni cu rachete nucleare".
Constantin Răuţă, inginer electronist la Direcţia de Informaţii Externe, a "defectat" în SUA în 1973. El fusese trimis la Washington să pregătească din punct de vedere tehnic vizita lui Ceauşescu la Casa Albă. A primit azil politic, iar, un an mai târziu avea să fie condamnat la moarte în contumacie, la Bucureşti. Regimul comunist a ratat două tentative de a-l asasina. După rămânerea în SUA, timp de 24 de ani a lucrat la centrul de cercetări al NASA Goddard Space Flight Center Greenbelt din Maryland, iar alţi ze