• directorul Constantin Iovan încearcă să reînvie „flacăra” culturală în oraşul ceramicii
„Imediat după Revoluție, în Horezu s-a pierdut atracția pentru cultură, ca de altfel în toată ţara. La noi, au fost condiții nu prea prielnice pentru desfășurarea unor activităţi culturale mai deosebite, sala nefiind nici măcar încălzită. Ideea de la care administraţia locală, în frunte cu primarul Constantin Niţu, a plecat a fost să modernizăm casa de cultură pentru a crea acel loc unde oamenii să vină de drag şi să se simtă confortabil”, declară Constantin Iovan, directorul Casei de cultură „Constantin Brâncoveanu” din Horezu. Reabilitarea instituţiei horezene a însemnat un efort însemnat, mai ales că sala mare avea o infiltrație de apă sub scenă. „Clădirea este situată pe prundul râului Luncavăț, aici fiind în trecut o luncă, în copacii căreia cântau huhurezii, de unde vine şi numele «Cocoşului de Hurez» şi, implicit, numele orașului. Acum, toată casa de cultură are drenuri perimetrale care colectează toată apa de la un metru şi jumătate şi o duce în canalul de ape pluviale, deci nu rămâne nimic sub fundație. Dacă nu se făcea această reabilitare, acele infiltrații de apă intraseră deja în fundație şi aveam parte de o prăbușire lentă, care degrada întreaga clădire”, mai spune directorul Iovan. Modernizarea Casei de cultură „Constantin Brâncoveanu” a presupus şi intervenţii la corpul administrativ, la sala de repetiții, la toalete, la instalaţia de sonorizare, la video-proiecţie. „Am mai obținut o serie de dotări pentru că eu am fost şi coordonatorul Centrului regional de resurse culturale pe sud – vest Oltenia, în baza unui proiect al Ministerului Culturii”, declară Constantin Iovan.
Au fost reabilitate şi sediile din Romani, Râmeşti şi Urşani
În plus, sala de conferințe şi biblioteca au fost reabilitate. „Tot ceea ce reprezintă partea