Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premiul de peste 2,2 milioane de euro la Loto 6/49, câştigat în prima tragere din 2012. Cât a costat biletul norocos

Publicat in Gandul, joi 5 ianuarie 2012 ·

Premiul de peste 2,2 milioane de euro la Loto 6/49 a fost câştigat joi, în prima tragere din 2012, biletul norocos, care a costat 16,9 lei, fiind jucat la o agenţie din Constanţa, a anunţat Loteria Română.

Numerele extrase la Loto 6/49 sunt: 9, 39, 23, 36, 3 şi 22, iar numărul Noroc este 6201092.

Premiul câştigat de jucătorul care a reuşit să ghicească toate cele şase numere la Loto 6/49 este în valoare de 9.804.041,01 lei, respectiv peste 2,2 milioane euro.

"Biletul norocos a fost jucat la agenţia 13-010 din Constanţa şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul acestuia fiind de 16,9 lei. Din cele trei variante jucate, cea de-a doua variantă s-a dovedit a fi cea cu noroc. Posesorul biletului a câştigat, pe lângă premiul de categoria I, şi un premiu de categoria a IV-a, în valoare de 30 lei, pe cea de-a treia variantă", a precizat Loteria Română într-un comunicat de presă.

La categoria a II-a au fost 11 câştiguri a câte 15.874 lei, la categoria a III-a - 629 de câştiguri a câte 277,60 lei, iar la categoria a IV-a, 11.063 de jucători au câştigat câte 30 lei.

Şi premiul de categoria I la Loto 5/40, în valoare de 42.613,12 lei, a fost câştigat joi, cu un bilet judcat la o agenţie din Ploieşti. Numerele extrase sunt: 19, 21, 16, 3, 35 şi 17.

"Pe biletul norocos s-a jucat schema cod 47 care presupune 18 numere şi 732 de variante. Pe lângă premiul de categoria I, posesorul biletului a obţinut şi două premii de categoria a III-a, valoarea totală a câştigului obţinut fiind de 43.076,30 lei. Biletul a fost jucat la agenţia 29-021 din Ploieşti", a precizat Loteria Română.

De asemenea, jocul Super Noroc i-a adus posesorului biletului Loto 5/40 jucat la agenţia 01-032 din Cugir, judeţul Alba, pentru prima tragere din noul an premiul de categoria I, în valoare de 85.296,94 lei. Biletul a fost comp

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 43 minute
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 3 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°