Politicienii neozeelandezi i-au adus un imagiu biologului român Mihai Muncuş-Nagy, care s-ar fi înecat în timpul unei misiuni de cercetare efectuate pe insula Raoul, scrie „The Marlborough Express".
Ministrul pentru Conservarea Mediului, Kate Wilkinson, a declarat că gândurile sale se îndreaptă spre biologul român care lucra ca voluntar pentru Departamentul de Conservare (DoC) şi care ar fi fost luat de ape, luni, în timp ce se afla pe ţărmul stâncos al insulei Raoul, situată la 1.000 de kilometri nord-est de Noua Zeelandă.
„Mihai era un ecologist dedicat meseriei şi pasionat de ceea ce făcea. El a depus o muncă de conservare valoroasă în numele departamentului în această insulă izolată şi specială", a declarat Wilkinson.
Oficialul neozeelandez le-a mulţumit, de asemenea, tuturor celor implicaţi în operaţiunea de căutare, în special celor şase membri şi voluntari din cadrul Departamentului pentru Conservare aflaţi pe insulă, pentru eforturile lor de a-şi găsi prietenul şi colegul.
Soţiei lui Muncuş-Nagy i-a fost oferită posibilitatea de a vizita Noua Zeelandă şi de a vedea cum a contribuit soţul ei, alături de alţi voluntari, la protecţia mediului în insulele Kermadec.
Purtătorul de cuvânt pentru conservarea mediului din cadrul Partidului Laburist, Ruth Dyson, a declarat că accidentul este o „lovitură tragică", adăugând că decizia de întrerupere a căutărilor a fost extrem de dificilă.
Autorităţile neozeelandeze vor începe o anchetă asupra acestui incident.
Citiţi şi : Povestea biologului român dispărut în Pacific