Volumul banilor trimişi acasă a crescut anul trecut cu 17% şi se apropie de nivelul record de 1,8 miliarde de dolari dinaintea crizei.
Cetăţenii Republicii Moldova care lucrează în străinătate au trimis în ţară în unsprezece luni ale anului 2011 în ţară 1,32 miliarde de dolari, cu şase la sută mai mult decât pe parcursul întregului an 2010, arată date ale Băncii Naţionale a Moldovei.
Suma depăşeşte cu 17% transferurile efectuate în aceeaşi perioadă a anului precedent, când au fost transferate în Republica Moldova 1,13 miliarde de dolari.
Specialiştii susţin că remitenţele sunt unul dintre principalii factori ce au stimulat consumul de mărfuri în ţară, care la rândul său a stat la baza creşterii economice de peste 6% din anul 2011.
Conform estimărilor Expert-Grup în anul 2011 moldovenii aflaţi la muncă peste hotare vor trimite la baştină peste 1,41 miliarde de dolari, în creştere cu circa 13% faţă de anul 2010.
Mai mulţi bani transferaţi de peste hotare
Moldovenii ce muncesc în statele CSI trimit de aproape două ori mai mulţi bani decât cei din alte părţi