Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ruşii lipoveni din Botoşani sărbătoresc Crăciunul

Publicat in Adevarul, joi 5 ianuarie 2012 ·

Cea mai mare comunitate lipovenească din Moldova este cea din Botoşani, care a îmbrăcat deja straie de sărbătoare, la fel ca şi cele din Suceava, Neamţ şi Iaşi, care astăzi sărbătoresc Naşterea Domnului după calendarul vechi.

Postul Înainte de Crăciun, lipovenii ţin post riguros, timp de 40 de zile, de curăţire a trupului, dar mai cu seamă a sufletului. Carnea lipseşte cu desăvârşire din alimentaţie, iar în unele familii copiii nu au voie să bea nici lapte. „De obicei, mama este cea care transmite copiilor puterea credinţei. De când ne ştim, ţinem un post aspru, în aşteptarea Crăciunului, dar nu mai aspru decât cel al Paştelui. Nu este greu deloc când ai credinţă. Ţin minte că atunci când eram mic copil, mama nu îmi dădea voie să beau nici lapte. În ziua de azi se mai dau copiilor produse lactate, dar unele familii nu au fac concesii", a spus Vladimir Sosoi, un membru important al comunităţii lipoveneşti din Botoşani.

Post riguros

Regulile Postului Crăciunului nu sunt încălcate nici măcar cu ocazia Revelionului care pentru ceilalţi deja a trecut, dar pe care lipovenii îl sărbătoresc în felul lor. Pentru a nu cădea pradă tentaţiilor, lipovenii nu petrec şi rămân acasă, în faţa televizorului. „Evităm aglomeraţia. Nu este bună. Renunţăm la artificii, le vedem la televizor", a spus şi d-na Ştefania Sosoi, fostă învăţătoare, un etalon de corectitudine în comunitatea lipovenească din Botoşani. Dimineaţa lui Crăciun Ajunul Crăciunului nu există în tradiţiile religioase ale ruşilor lipoveni. Prima zi a sărbătorii, 7 ianuarie, începe cu evlavie, cu smerenie. Primul lucru pe care îl fac membrii comunităţii este de a merge la slujba oficiată la Biserica Lipovenească, de la care nu lipseşte nimeni. „Ne pregătim special ca să mergem la biserică în ziua de Crăciun. Bărbaţii îşi pun cele mai bune haine. Femeile trebuie obligatoriu să poarte o f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 8 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 7 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 5 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 7 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 7 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 6 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 9 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 8 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Control judiciar pentru medicul de la Spitalul Floreasca prins în flagrant când lua mită de la un pacient. Acuzațiile aduse și interdicția primită

Ziare.com acum 11 ore
Medicul ortoped de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Capitală prins în flagrant joi, 10 iulie, de procurori în timp ce primea mită pentru emiterea unui certificat de concediu medical pentru afecțiuni inexistente va fi cercetat sub control

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°