Sauditele îşi pot cumpăra lenjeria fără să se jeneze de vânzători de sex masculin cum se întâmpla până mai ziele trecute. O decizie regală le permite de acum încolo femeilor să poată lucra în asemenea magazine.
În Arabia Saudită, unde segregarea sexelor este impusă peste tot, regele Abullah a autorizat, spre nemulţumirea liderilor religioşi, ca în magazilele de lenjerie pentru femei să poată lucra sauditele şi nu comercianţii asitici, ca până acum.
Suveranul a luat această decizie după o intensă campanie pe internet lansată de femei, nemulţumite că au de-a face numai cu bărbaţi când trebuie să-şi cumpere chiloţi sau sutiene. Multe erau jenate de întrebările vânzătorilor bărbaţi.
Problema a fost rezolvată, dar doar parţial, deoarece chiar dacă vânzătoarele vor fi femei, clientele nu vor putea încerca marfa, întrucât interdicţia cabinelor de probă persistă în magazinele pentru sexul frumos.
Decizia are un efect benefic şi pe pieţa muncii. Ministerul Muncii a informat că se vor crea astfel 44.000 de locuri de muncă pentru saudite, iar 28.000 dintre ele şi-au anunţat deja intenţia de a lucra într-un astfel de magazin.
Vara trecută, femeile din Arabia Saudită au primit oficial dreptul să voteze şi să candideze la alegerile locale. Totuşi, în continuare un bărbat din familie trebuie să le însoţească peste tot şi să le dea permisiunea să meargă la spital sau să călătorească. Sauditele în continuare nu au voie să conducă o maşină, deşi nu este stipulat în nici o lege că femeile nu pot şofa, însă nu primesc carnet de conducere.