Pe perioada travaliului, Irina le şterge fruntea de transpiraţie, le masează, le ţine de mână, le şopteşte cuvinte de încurajare şi, când ajung la capătul puterilor, le asigură că pot duce misiunea la final. Sursa: GABRIEL CONSTANTIN
Irina Popescu, o tânără de 29 de ani din Capitală, este printre primele "doula" din ţară. Termen grecesc, "doula" desemnează femeia care are grijă de altă femeie.
"Este slujnica femeii însărcinate", explică Irina, precizând că în România cunoaşte cel multe zece astfel de persoane.
Ce face, de fapt, o doula? Asistă la naştere, asigură gravida că tot ceea ce i se întâmplă este normal, o linişteşte şi se asigură că, emoţional, totul merge bine.
Irina este şi absolventă a Facultăţii de Moaşe, organizează cursuri pentru cuplurile care urmează să aibă copii, iar visul ei este să deschidă un centru în care gravidele să nască natural, cu moaşă, fără intervenţii medicale, dacă nu se impun.
Vor putea naşte pe vine, pe scaun special de naşteri, în apă, sau cum vor simţi că e mai confortabil. Fără injecţii şi fără tăieturi inutile. Aproape o sută de copii s-au născut până acum în prezenţa ei, iar pe doi dintre ei i-a moşit chiar acasă.
Cezariene pe bandă rulantă
Pentru proiectul ce presupune înfiinţarea centrului, Fundaţia "Naşte cum simţi", din care face parte Irina, a câştigat 100.000 de euro la "Arena leilor" (emisiune-concurs de proiecte, la TVR).
Irina speră că în acest an va reuşi să deschidă centrul, fie în cadrul unui spital, fie în apropiere . Marea supărare a moaşei este că în România medicii decid rapid să declanşeze naşteri şi să facă cezariană. E mai comod pentru ei şi le intră mai mulţi bani în buzunar.
Irina le învaţă pe mamele ce işi doresc o naştere cât mai naturală să nu accepte atât de uşor intervenţii asupra propriului organism şi să-şi lase corpul să decidă. Nu vede cu ochi buni i