Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nebunia începutului anului apocalipsei

Publicat in Arges Online, joi 5 ianuarie 2012 ·

Din fericire pentru mine, începutul de an nu mi-a dat ocazia să stau prea mult la televizor. Cu toate acestea, am putut vedea, alături de o țară întreagă, ce a însemnat începutul de 2012 pentru noi, trăitorii de pe aceste meleaguri, din punct de vedere al știrilor de fapt divers, care arată, de fapt, România reală. Am văzut știrea cu bărbatul care și-a omorât copilul și socrii, cea cu scandalul de la Bărbulești dintre clanurile de rromi de acolo, apoi cea despre accidentul beizadelei de la Constanța, care și-a găsit sfârșitul într-un Porsche. A fost unul dintre cei 14 oameni morți în accidente rutiere în primele 3 zile din an, bilanț care anunță un alt an sângeros pe șoselele patriei. Dar cel mai mult au contat, pentru mine, și probabil că și pentru alții, actele inconștiente de la Merișani și de la Drobeta, săvârșite de două persoane care au legătură cu cei care, teoretic, sunt puși să ne asigure liniștea și siguranța.

Este vorba despre polițistul care s-a sinucis după ce l-a împușcat pe actualul iubit al fostei prietene, și despre băiatul șefului de vamă de la Porțile de Fier I, care s-a apucat să tragă cu pușca de pe balcon în mașini, în noaptea de Anul Nou.

Aparent, cele două cazuri nu au legătură. Omul legii de la noi era gelos și a decis să ia măsuri, așa cum fac poate mulți în situația sa. La Drobeta, un tânăr de 23 de ani a avut un acces de violență și a tras în ce-a văzut de pe balcon. Problema este însă că amândoi au folosit arme de foc pe care, în mod normal, n-ar fi avut dreptul să le aibă. Polițistul și-a folosit pistolul de serviciu să se răzbune pe rival, ceea ce ar putea da idei și altor oameni ai legii, un pic mai ușor emoționabili, care ar putea decide și ei că arma, dacă tot n-o folosești la împușcat infractori, poate fi utilizată la intimidat oameni și la impresionat gagici prin cluburi. Și chiar la aplicat corecții celor care îi supără

Articolul in Arges Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 6 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 5 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 10 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°