Tot într-o petrecere o ţin oltenii, trei zile şi trei nopţi, cu obiceiuri păstrate din bătrâni, ca să aibă an plin de bucurie, fără urmă de necaz, pagubă sau supărare, cu prosperitate şi numai bine în toate.

Băileştenii lui Amza vin călare pe căi ţesălaţi, împodobiţi cu panglici şi ciucuri, şi poposesc la porţile bisericilor să fie stropiţi de preoţi cu agheasmă mare. Şi după „botezul cailor“, se iau la întrecere cu fală, ca s-arate fiecare ce animale bine îngrijite are. Semne că se-ntâmplă astfel mai sunt şi la oltenii din comunele Galicea Mare şi Moţăţei. Calafetenii în schimb vin cu sutele în port ca să vadă cu ochii lor ritualul sfinţiriii Dunării şi să-l aplaude frenetic pe doljeanul care ţine piept gerului si sare în apă să scoată în dinţi crucea aruncată de preoţi, căci acesta va fi puternic tot anul.

Click pe poze pentru galerie foto

Noaptea, oltenii îşi păzesc fântânile

S-a pomenit din bătrâni ca ziua Sfântului Ioan Botezătorul să fie primită lângă fântână. Aşa că, de cum se lasă întunericul, oltenii aprind focuri şi stau de pază, ca nu cumva ceva spurcat să atingă apa din fântânile lor. Ritualul era lăsat pe vremuri în seama flăcăilor de până în 20 de ani, însă acum la el iau parte de la copii până la bătrâni, dar şi femeile. Obiceiul se practică în satele Poiana Mare, Desa, Negoi, Dobridor, Moţăţei, Maglavit, Unirea (Risipiţi), Ciupercenii Noi, Galiciuica, Caraula.

„Începând din după amiaza zilei de 6 ianuarie (Boboteaza), fântânile de pe orice uliţă erau împodobite cu papură, stuf, crengi, peşchire, velinţe, chilimuri. Se aduceau paie, stuf, lemne pentru foc, frigări pentru petrecerea din timul nopţii păzitului; fântâna era păzită toată noaptea pentru a nu veni cineva «să spurce» apa. «Spurcatul» apei în mod simbolic cu tărâţe de grâu sau de porumb, paie, pleavă constituia proba la care bătr