Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oficial european: Europa este în pragul unei recesiuni de o amploare necunoscută

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 5 ianuarie 2012 ·

Europa ar putea reintra în recesiune, amploarea acesteia fiind însă necunoscută, a declarat recent Jean-Claude Juncker, preşedintele Eurogrup şi premierul Luxemburgului.

"Europa este ameninţată de recesiune, iar amploarea acesteia nu se cunoaşte. Trebuie să găsim răspunsuri adecvate pentru această ameninţare “, a declarat Juncker.

Grecia, statul-problemă al zonei euro, nu doreşte ieşirea din zona euro aşa încât, prin revenirea la moneda proprie, drahma, să-şi rezolve problemele, a mai spus Juncker.

Potrivit acestuia, revenirea Greciei la fosta monedă naţională nu este o soluţie nici pentru această țară şi nici pentru zona euro. Acesta a reamintit că guvernul de la Atena, condus de Lucas Papademos, şi-a prezentat clar poziţia privind acest aspect, arătând că nu ia în calcul această posiblitate.

Fondurile nu mai circulă între bănci

Potrivit lui Jean-Claude Juncker, semnalul că Europa este în pragul unei recesiuni este dat de nivelul depozitelor pe care băncile comerciale le ţin la Banca Centrală Europeană, care au atins în ultimul timp un record absolut.

Astfel depozitele overnight ale băncilor din zona euro la BCE au atins un nivel record de 453 de miliarde de euro.

În acelaşi timp, inflaţia continuă să se situeze în afara targetului.

Inflaţia anuală în zona euro a scăzut în decembrie la 2,8%, nivelul fiind în scădere faţă de nivelul de 3% din noiembrie. Cu toate acestea, este a 13-a lună consecutivă în care inflaţia a rămas deasupra ţintei de 2% fixată de BCE.

CITIŢI ŞI: Stagnarea zonei euro, pericol major în 201210 pericole care amenință lumea. Ce ne așteaptă în 2012Merkel şi Sarkozy previn: Vă aşteaptă un an mai greu decât 2011Țara care a pornit criza o duce acum cel mai bine. VEZI cum este posibil

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 4 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 2 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 7 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 5 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 12 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Vremea

București
acum

24°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°