Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bloomberg: Ieşirea Greciei din zona euro ar produce valuri de falimente bancare, iar dezastrul economic ar fi şi mai mare

Publicat in Ziarul Financiar, joi 5 ianuarie 2012 ·

Agenţia americană de ştiri Bloomberg, ca reacţie la avertizarea recentă a Greciei că va fi forţată să re­nun­ţe la euro dacă nu este convenit un nou bailout în următoarele trei luni, desfiinţează mitul că problemele statului elen s-ar rezolva mai bine prin ieşirea din zona euro.

Concluzia agenţiei este că aplicarea acestei idei, susţinută de unii analişti şi chiar politicieni din zona euro, ar produce valuri de falimente bancare, iar dezastrul economic ar fi şi mai mare, provocând astfel mai multe probleme decât ar rezolva.

Raţionamentul renunţării la euro

Raţionamentul separatiştilor din zona euro este că, într-un fel sau altul, Grecia îşi va rezolva problema datoriei pe termen scurt prin intrarea în default sau alte mijloace şi va readuce deficitul bugetar sub control. Însă statul elen tot va trebui să facă faţă unei grave deficienţe de competitivitate. În Grecia, costurile forţei de muncă au crescut într-un ritm mult mai mare în ultimii ani decât în economiile importante din zona euro, ceea ce face ca exporturile să fie foarte scumpe, iar importurile ieftine. Rezultatul este un de­fi­cit comercial cronic, care trebuie finanţat prin credit. Dacă Grecia ar mai avea drahma, prin devalorizarea monedei ar putea fi redus costul exporturilor, iar preţul importurilor ar putea creşte. Drahma nu mai circulă, iar grecii trebuie să refacă competitivitatea într-un mod mult mai brutal prin tăierea salariilor, care în schimb necesită un nivel ridicat al şomajului pentru a reprima puterea de negociere a angajaţilor. Actuala recesiune este foarte gravă. Prelungirea ei pe o perioadă nedefinită va fi imposibilă din punct de vedere politic şi ar duce la un dezastru economic, continuă argumentul separatiş­tilor. În aceste condiţii, ieşirea din zona euro este singura soluţie.

Argumente contra părăsirii zonei euro

Problema este că, părăsind zona

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 53 minute
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 28 minute
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 10 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°