Un embargo european privind petrolul iranian ar putea fi decis cu ocazia reuniunii Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene, care va avea loc la 30 ianuarie, a declarat marţi la Lisabona ministrul de externe francez Alain Juppe. SUA au apreciat miercuri ca fiind “o veste foarte bună” acest acord de principiu.
“Cu această ocazie, sper, vom putea adopta o măsură privind embargoul asupra exporturilor petroliere ale Iranului. Cooperăm şi lucrurile se îndreaptă în direcţia bună”, a declarat într-o conferinţă de presă la Lisabona şeful diplomaţiei franceze. “Trebuie să-i convingem pe unii din partenerii noştri europeni care se aprovizionează cu petrol iranian. Trebuie să găsim alternativa. Soluţii există şi cred că vom atinge acest obiectiv până la sfârşitul lunii ianuarie”, a continuat Alain Juppe, care efectuează o vizită oficială în Portugalia.
Anterior, un diplomat european la Bruxelles indicase că ţările europene au fost în principiu de acord cu impunerea unui embargo asupra livărilor de ţiţei iranian, în cazul în care Teheranul nu se angajează ferm că va coopera cu comunitatea internaţională în dosarul nuclear al Iranului, transmite Agerpres. “Există un acord de principiu pentru a avansa” pe calea embargoului petrolier, “dar mai sunt multe de făcut” în acest sens, a declarat un diplomat european.
Iranul, al doilea stat producător din cadrul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol, obţine 80% din veniturile sale anuale din exportul de petrol. Rusia, China şi alte ţări asiatice s-au pronunţat recent împotriva embargoului petrolier asupra Iranului.
Recent, Statele Unite ale Americii au înăsprit sancţiunile anti-iraniene în domeniului financiar, îngheţând activele oricăror instituţii financiare străine care au cu Banca Centrală a Iranului relaţii în domeniul petrolului. În Europa, Franţa susţine vehement înăsprirea sancţiunilor împotriva I