Clujeanca Raluca David, regizoarea filmului "Gobbel" şi absolventă a Facultăţii de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, a fost selectată într-unul dintre cele mai prestigioase programe de pregătire a tinerilor cineaşti. Este vorba de programul internaţionale Berlinale Talent Campus, organizat în cadrul Festivalului Internaţional de Film din Berlin. Acesta va avea loc în luna februarie.
Merge la Campus Studio
"Raluca David va participa la Campus Studio, unul dintre cele 8 programe de training din Berlinale Talent Campus, cu filmul de debut al acesteia, Gobbel, produs de Cristian Hordilă. Campus Studio este un training intensiv de post-producţie şi editare în cadrul căruia participanţii au ocazia de a-şi îmbunătăţi filmele aflate în etapa finală de producţie, beneficiind atât de îndrumarea unor profesionişti din domeniul cinematografic cât şi de o tehnologie performantă", afirmă membrii echipei. Din cele peste 4.300 de candidaturi, din 137 de ţări, Raluca David este unul dintre cei 24 de cineaşti selectaţi în programul Campus Studio. Raluca David spune că este interesată în primul rând de tehnicile post-producţie, pe care le-ar putea utiliza pentru a prelucra pelicula pe care a a regizat-o. "Lucrul cel mai important este faptul că voi putea învăţa cum să mă descurc în situaţii limită de la oameni care au produs pelicule importante", spune Raluca David.
Ce înseamnă Gobbel
"Gobbel spune povestea unui german sas, care, după mai bine de 60 de ani, se întoarce acasă, în România pentru a-şi petrece ultima perioadă a vieţii sale. Este prins însă în tradiţiile şi obiceiurile româneşti legate de înmormântare în cel mai ironic mod posibil. Filmările s-au desfăşurat pe parcursul a 8 zile, în satul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Scurtmetrajul clujean a fost finanţat exclusiv din surse independente, obţinute prin product pla