Proiectul noii Legi a sănătăţii a fost discutat, joi, de ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, preşedintele CNAS, Lucian Duţă, şi Cristian Vlădescu, preşedintele Comisiei prezidenţiale, cu reprezentanţii Academiei de Ştiinţe Medicale din România, potrivit Mediafax.
Ministerul Sănătăţii a început, joi, seria de consultări şi discuţii pe tema proiectului de Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar, primele discuţii fiind purtate cu reprezentanţii Academiei de Ştiinţe Medicale din România.
Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, preşedintele CNAS, Lucian Duţă şi Cristian Vlădescu, preşedintele Comisiei prezidenţiale şi directorul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar, au arătat, în cadrul întâlnirii, modificările esenţiale pe care proiectul de act normativ le va aduce în sistemul sanitar.
"Reprezentanţii Academiei au salutat iniţiativa ministerului şi au recunoscut că pentru eficientizare sistemul sanitar are nevoie de schimbări radicale. Membrii Academiei prezenţi la întâlnire au prezentat propunerile şi observaţiile asupra proiectului şi au arătat disponibilitate de a lucra împreună cu iniţiatorii noii legi la elaborarea legislaţiei secundare şi a normelor de aplicare", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
În următoarea perioadă, Ministerul Sănătăţii va organiza mai multe întâlniri cu asociaţiile profesionale, asociaţiile civile, patronate şi sindicate pentru a explica noile prevederi legislative şi pentru a primi observaţiile şi propunerile din partea acestora.
Proiectul noii Legi a sănătăţii a fost pus, în 28 decembrie 2011, în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate private şi posibilitatea spitalelor de a se organiza ca unităţi cu statut de fundaţie sau chiar de societate comercială fiind printre principalele modificări. Proiectu