Doctorul Vasile Cândea, 80 ani, omul care i-a salvat viaţa lui Duckadam în 1986, la două luni după Sevilla, printr-o operaţie complicată la braţul drept, mărturiseşte că Helmut suferă de un sindrom rar, Marfan, care fragilizează sistemul cardiovascular
Un cheag de sînge îi blocase fostului portar circulaţia sangvină pe mîna dreaptă, care risca să-i fie amputată. La Spitalul Militar din Bucureşti, intervenţia chirurgicală a durat peste patru ore: "A fost ca o situaţie de război"
Sîntem pe 12 iulie 1986. Primele ceasuri ale dimineţii. Au trecut doar 66 de zile de la grandioasa finală CCE de la Sevilla (2-0 cu Barcelona după penalty-uri, cu patru lovituri de la 11 m parate de portarul Stelei), iar eroul de pe Sanchez Pizjuan, Helmut Duckadam, se află în Semlacul natal, lîngă Arad. E la un foc de tabără cu prietenii, în vacanţă, fiindcă sezonul s-a încheiat. La un moment dat, alunecă pe iarbă şi, în picaj, se sprijină pe braţul drept de pămînt, din instinct. Dar, instantaneu, o durere surdă îi cuprinde toată mîna, care se învineţeşte de sus pînă jos.
Alarmă! Portarul legendar al Stelei merge de urgenţă la Spitalul din sat, e trimis imediat la Arad, unde doctorii realizează gravitatea situaţiei: de la banala cădere, un cheag de sînge a luat-o "la vale" şi i-a blocat circulaţia în braţul care făcuse minuni în faţa Barcelonei lui Alesanco si Pedraza.
Legenda glonţului încasat de la Nicu Ceauşescu
Va ajunge pe masa de operaţie, la Bucureşti. Iar episodul va naşte şi celebrul folclor legat de faptul că, în realitate, Duckadam ar fi fost împuşcat în timpul unei partide de vînătoare de fiul lui Nicolae Ceauşescu, Nicu, invidios că, după finala CCE, jucătorul ar fi primit cadou un Mercedes din partea regelui Spaniei, Juan Carlos.
Generalul Vasile Cândea, fostul şef al Secţiei de Chirurgie Cardio-Vasculară de la Spit