* sora unei femei plecate la muncă în Spania a vizitat, recent, sediul Poliţiei, pentru a sesiza dispariţia acesteia * poliţiştii de la Biroul Urmăriri desfăşoară activităţi pentru a o localiza pe cea în cauză
Lucrătorii din cadrul IPJ Brăila au primit marţi vizita unei femei care a sesizat dispariţia surorii sale. Brăileanca în vârstă de 35 de ani le-a spus poliţiştilor că în anul 2006, sora sa, Daniela Rusu (40 de ani), a plecat la muncă în oraşul Santander din Spania, iar din luna aprilie 2010 nu a mai luat legătura cu aceasta prin niciun mijloc de comunicare. Dispăruta are 165 cm înălţime, corpolenţă robustă, faţa ovală, ochi verzi, nas mic, gura mică, păr şaten deschis, lung până la umeri, cu fir ondulat, fară semne particulare. Oamenii legii nu cunosc amănunte despre cum era îmbrăcată aceasta în momentul dispariţiei, însă, se ştie că femeia are asupra ei actul de identitate şi nu suferă de afecţiuni medicale cronice.
Poliţiştii de la Biroul Urmăriri desfăşoară activităţi pentru localizarea sau depistarea celei în cauză. Cei care au informaţii despre prezenţa acesteia în municipiul sau judeţul nostru pot apela, gratuit, numărul pentru urgenţe 112, sau se pot adresa celei mai apropiate unităţi de poliţie. * sora unei femei plecate la muncă în Spania a vizitat, recent, sediul Poliţiei, pentru a sesiza dispariţia acesteia * poliţiştii de la Biroul Urmăriri desfăşoară activităţi pentru a o localiza pe cea în cauză
Lucrătorii din cadrul IPJ Brăila au primit marţi vizita unei femei care a sesizat dispariţia surorii sale. Brăileanca în vârstă de 35 de ani le-a spus poliţiştilor că în anul 2006, sora sa, Daniela Rusu (40 de ani), a plecat la muncă în oraşul Santander din Spania, iar din luna aprilie 2010 nu a mai luat legătura cu aceasta prin niciun mijloc de comunicare. Dispăruta are 165 cm înălţime, corpolenţă robustă, faţa ovală, ochi