Sfârşitul anului 1944… 75.000 de etnici germani din România trebuia deportaţi, conform armistiţiului de la Moscova, din septembrie.
Calvarul etnicilor germani a început în 10 ianuarie 1945. 75.000 de saşi şi şvabi au fost luaţi de la casele lor şi înghesuiţi în trenuri. Au ajuns în Uniunea Sovietică. După cinci ani, doar 30.000 dintre ei s-au mai întors în România. Pentru ceilalţi, lagărele de muncă din URSS au fost ultima casă… Rozalia Niklaus este unul dintre supravieţuitori.
15 ianuarie 1945, localitatea Sântana, astăzi în judeţul Arad. Soldaţii bat la uşile gospodăriilor etnicilor germani… Din case sunt ridicate fete, femei, băieţi şi bărbaţi. Au ajuns şi la casa familiei Niklaus. Au năvălit şi le-au luat pe Anna, Barbara şi Rozalia. Degeaba tatăl lor a încercat să le explice că Rozalia nu avea încă 17 ani. "Nici nu ştiu ce erau, ruşi sau români, vorbeau româneşte. Eram atât de speriată. Trebuia să le ia pe cele de la 18 ani în sus, dar au luat pe cine au vrut. Tata le-a zis că nu am 18 ani. Au spus că îmi vor da drumul dacă nu am 18 ani. Ne-au luat pe toate trei. Împreună cu mine, Anna, ce avea 24 ani, şi Barbara – de 20. Ne-au dus la şcoală. Am stat acolo două sau trei zile, la grămadă. Dormeam cum puteam. Tot aduceau oameni din sat. Tot mai mulţi şi mai mulţi. Era frig. Nu au dat voie rudelor să se apropie de şcoală. Apoi am aflat că tata şi alţi vecini au cărat lemne la gară. După acele zile ne-au încărcat în camioane, supravegheaţi de santinele. Am fost în jur de 700 de persoane, mai multe femei", îşi aminteşte astăzi Rozalia Niklaus.
Cei aproximativ 700 de etnici germani din Sântana au fost încărcaţi într-un tren cu care se transportau vitele. Vagoanele au fost închise şi au pornit. Au mers 18 zile.
În lagăr
După 18 zile, trenul a oprit. Undeva în zona Dnepropetrovsk, Ucraina de astăzi. Încărcaţi în camioa
