„Nu ştiu dacă pot să mă pronunţ, asta ar însemna să îl ridic în slăvi pe Cârciumaru şi nu vreau. Pot să spun doar că e un om care a făcut ceva, lucruri normale care se pot face într-o comunitate, pot spune că sunt lucru indispensabile, de care cetăţenii au nevoie. Cât priveşte alte investiţii, pot spune că sunt oameni de afaceri, cărora le face plăcere să facă ceva pentru oamenii în prejma cărora trăiesc. Spre exemplu Păduraru, care a achiziţionat câteva hidrobiciclete şi pe care le-a pus în funcţiune pe un lac din Panduraşu, Eftenoiu, care a ajuns să dea energie în sistemul solar, prin montarea unui sistem bazat pe energie verde sau Brăiloiu, care face cinste acestui oraş prin faptul că a reuşit să achiziţioneze manuscrisele lui Cioran şi să le salveze, ca mai apoi să le doneze statului român. Sunt gorjeni care au investit în faima noastră şi în mândria de a fi gorjeni”Radu
„Investiţii s-au făcut. Cea mai tare investiţie mi se pare parcul cu aparate de fitness. E bine că cineva se mai gândeşte şi la mişcare. Mai sunt investiţii, cum ar fi achiziţionarea de aparate pentru spitale, reamenajarea străzilor, modernizarea unor cartiere, investiţii s-au mai făcut. Important cum le păstrăm”anonim
„Cel mai important pentru noi, pentru Gorjul nostru este să atragem investitori, care să vină să investească la noi şi să creeze locuri de muncă. Cele două supermarketuri, care s-au deschis anul trecut în municipiu mi se par cele mai bune investiţii ale anului 2011. Bravo celor cu iniţiativă”Petre
„Nu ştiu dacă pot să mă pronunţ, asta ar însemna să îl ridic în slăvi pe Cârciumaru şi nu vreau. Pot să spun doar că e un om care a făcut ceva, lucruri normale care se pot face într-o comunitate, pot spune că sunt lucru indispensabile, de care cetăţenii au nevoie. Cât priveşte alte investiţii, pot spune că sunt oameni de afaceri, cărora le face plăcere să facă ceva pen