Primarul sectrului 4 a demolat, atăzi, de pe domeniul public, 20 de astfel de cabine, care aparţin Romtelecom, după ce notificase în prealabil compania să le ia.
Primarul Sectorului 4 Cristian Popescu – Piedone a somat Romtelecom să ridice de pe domeniul public al Sectorului 4 toate cabinele telefonice nefuncţionale, aflate într-o stare avansată de deteriorare. Pentru că operatorul de telefonie nu s-a conformat termenelor stipulate în somaţii, Piedone a trimis astăzi angajaţii ADP Sector 4 să dezafecteze cabinele.
Va cere Romtelecom să plătească asfaltul stricat
“Pe lângă starea de degradare avansată în care se găsesc, aceste cabine au fost amplasate pe domeniul public fără avizele necesare, unele dintre ele fiind atât de bine ancorate, încât în urma dezafectării, asfaltul trotuarelor este deteriorat. La costurile aferente ridicării lor, pe care le vom factura proprietarului, le vom adăuga şi pe cele pentru aducerea domeniului public la starea iniţială. Iar acţiunile de eliberare a domeniului public vor continua, pentru că ne dorim să realizăm corespunzător salubrizarea şi igienizarea Sectorului 4“, a declarat Primarul Cristian Popescu – Piedone.
Prima zonă în care s-a acţionat a fost Bdul Regina Maria, Bdul Mărăşeşti, Calea Şerban Vodă, str. Olimpului, str. Mitropolit Gheorghe, din cele 120 de cabine telefonice existente pe raza Sectorului 4 fiind demolate astăzi 20, restul urmând a fi ridicate în perioada imediat următoare.
„Cei care vor dori să amplaseze cabine telefonice, alte tipuri de mobilier urban sau orice alt tip de construcţii provizorii permise de legislaţia în vigoare, să afle că în Sectorul 4, unde eu răspund în faţa cetăţenilor de modul în care se prezintă domeniul public, vor trebui să îşi obţină avizele şi autorizaţiile necesare”, a adăugat edilul Sectorului 4.