Până de curând, Andrei Leonte (22 de ani) şi Ştefan Stan (34 de ani) şi-au trăit viaţa ca orice om obişnuit. Fiecare dintre ei a avut un talent: muzica, un dar pe care alţi mii de oameni îl cultivă sumar, cântând în baie, sau, după ambiţie şi posibilităţi, aprofundat, luând lecţii de canto. Televiziunea i-a făcut „mari“.
Cui i-ai dat primul telefon după finală?
Ştefan Stan: Oamenii pe care i-aş fi sunat erau lângă mine! Au fost foarte mulţi cei care m-au căutat imediat după terminarea concursului. Am primit în jur de 200 de SMS-uri şi aveam cam tot atâtea apeluri pierdute.
Andrei Leonte: Nu a trebuit să mai sun pe absolut nimeni. Niciunul dintre oamenii dragi mie nu a lipsit de la finală. S-au dedicat acestui moment mai mult decât aş fi îndrăznit să le cer şi vreau să le mulţumesc încă o dată.
Cum se poartă cu tine apropiaţii de când ai devenit persoană publică?
Cei care mi-au fost şi îmi sunt prieteni au rămas la fel, deoarece pentru ei am rămas tot Ştefan Stan, prietenul lor.
Eu am rămas tot Andrei, iar ei au rămas tot prietenii mei. Îmi doresc foarte, foarte mult să nu se schimbe nimic şi cred că o să reuşim.
Cine a fost cel mai mare susţinător al tău?
Mama mea. A stat lângă mine şi a încercat să mă motiveze atunci când mi-a fost greu. Şi eu, la rândul meu, am vrut s-o impresionez şi am încercat să dau tot ce am avut mai bun.
Pentru a nu supăra pe niciunul dintre prietenii mei (care au fost unul şi unul când am avut nevoie de ei), cred că titlul de cei mai mari susţinători le aparţine părinţilor mei!
Cum ţi s-a schimbat viaţa de când ai câştigat?
E mai aglomerată decât era înainte. Mi-a rămas foarte puţin timp pentru mine, dar mă bucur că pot împărtăşi cu toată lumea ceea ce îmi place să fac cel mai mult: să cânt.
Dorm mult mai puţin. Încă