Club Queen's, de la Super Copou, organizeaza joi, 12 ianuarie, un eveniment inedit in memoria "divei desculte", Cesaria Evora. Incepind cu ora 20, va aduce un tribut celebrei cintarete trupa 4Universe, formata din patru tineri artisti. Andra si Bogdan Botez (voce, chitara, efecte speciale), Aurelian Holera (trompeta) si Dragos Pamfil (percutie) alcatuiesc o formatie diferita, atit prin structura, cit si prin repertoriul ales. "Inceputul a fost al muzicii clasice si ambientale, abordate in stil modern, apoi, pe masura ce au devenit cunoscuti, cei patru au abordat un stil bazat pe elemente de smooth-jazz, neotango si latino", a precizat Marius Butuc, responsabil promovare Queen's Caffee Lounge. Cesária Évora (nascuta in august 1941, decedata in decembrie anul trecut) a fost o cintareata originara din Republica Capului Verde, recunoscuta pentru vocea sa grava, specifica contraltelor. Évora a inceput sa cinte in 1957, insa si-a facut debutul discografic de-abia in anul 1988, cu "La Diva Aux Pieds Nus". Cu o cariera care s-a intins pe parcursul a sase decenii, Cesária Évora a fost numita "Diva desculta", deoarece prefera sa urce pe scena fara a purta incaltaminte. Cele 11 albume ale sale au fost vindute in peste cinci milioane de exemplare pe plan international. Ultimul dintre acestea, "Nha Sentimiento", a fost inregistrat in octombrie 2009, la virsta de 68 de ani, la Paris si Sao Vincente, in timp ce se recupera dupa accidentul vascular din 2008. Albumul include mai multe cintece pozitive (coladeiras), in detrimentul celor melancolice (morna). Ultimul album a fost promovat printr-un amplu turneu care a cuprins mari orase, precum Paris Geneva, Zurich, Tel Aviv sau Ierusalim. S-a retras din viata artistica in septembrie anul trecut, dupa ce starea sa de sanatate s-a inrautatit. Intrarea la eveniment, care va dura peste doua ore, este libera, iar rezervari se pot face telef