Praznice creştine grefate pe vechi practici păgâne, Boboteaza şi Sântionul închid cercul sărbătorilor de iarnă iniţiate la Sfântul Nicolae. Sunt zile cu puternice valenţe magice în care se colindă, se fac farmece, se descântă, se ghiceşte, se află ursitul, se fac prorociri asupra vremii şi rodului noului an. Mai demult, de Bobotează se aprindea focul viu, se afumau oamenii, grădinile şi animalele din gospodării pentru alungarea duhurilor rele, pentru atragerea norocului şi a belşugului. Înainte de aprinderea focului din vatră, în zorii zilei de Bobotează se strângea cenuşa din sobă şi se păstra până primăvara, când se presăra pe straturile cu legume şi la rădăcina pomilor, pentru rod bogat şi pentru a fi feriţi de omizi. În Ardeal se mai practică încă un ritual agrar străvechi de stimulare a recoltei numit Ciuralexa/ Chiraleisa/ Kira Leisa, toate aceste denumiri provenind din grecescul Kyrie Eleison (Doamne miluieşte).
Focul este simbolul energiei vitale, al inimii, al Soarelui, al puterii de zămislire. Este simbolul sacru al vetrei casei. Limbile de foc i-au însufleţit pe apostoli, simbolizând inspiraţia şi Duhul Sfânt. Focul este purtător al luminii spirituale. Este flacăra vieţii. De Bobotează fetele de măritat vrăjesc focul, printr-un descântec de dragoste care începe aşa: "Cum sar scânteile din jăratic, aşa să scânteie şi inima lui; eu nu înteţesc focul, eu înteţesc inima lui...". În Bucovina se aprinde "focul de Bobotează" la marginea satului, iar atunci când se domoleşte, feciorii sar peste el pentru a-şi purifica sufletul şi trupul.
Apa însufleţeşte şi fertilizează. Apare din razele Lunii sau din lacrimile Zeiţei Zorilor, spală păcatele moştenite de la strămoşi şi generează renaşterea. De Bobotează, valenţele apei purificatoare se extind asupra gospodăriei, a comunităţii, asupra întregii lumi, stimulând recolta şi alungând dracii, strigoi
