O furtună de proporţii s-a dezlănţuit joi în Marea Britanie, smulgând copacii din rădăcini cu 178 km/h, scrie Daily Mail.
Acoperişurile au fost rupte, copacii şi cablurile electrice s-au prăbuşit la pământ, strivind maşini sau trenuri, iar multe drumuri importante au fost închise, din cauza resturilor de pe şosea sau a condiţiilor meteo nefavorabile.
Mii de oameni au fost lăsaţi fără electricitate, iar mulţi şi-au văzut casele inundate din cauza precipitaţiilor excesive, scrie Daily Mail.
În York, nivelul apei a crescut până aproape de înălţimea podurilor
În Cambridgeshire, geamurile unui tren au fost sparte de cablurile electrice căzute în urma furtunii. În urma incidentului, un pasager a fost rănit la cap, iar altul la picior. "Am auzit o izbitură puternică, iar două geamuri din vagonul nostru au fost sparte. Toată lumea ţipa. Erau cioburi peste tot, iar un bărbat avea o bucată de geam în braţe. A durat 40 de minute până au sosit paramedicii, care au evacuat trenul şi le-au acordat îngrijiri medicale celor care aveau nevoie. Suntem norocoşi că suntem în viaţă", a declarat un alt pasager.
În Hertfordshire, o femeie şi băieţelul ei de 10 ani au fost răniţi, după ce un copac s-a prăbuşit peste maşina lor. Din fericire, ei au suferit doar răni minore, scrie Daily Mail.
Şi Ţara Galilor a avut de suferit, după ce acoperişul bibliotecii naţionale din Aberystwyth, de mărimea a două terenuri de tenis, a fost smuls.
Un copac a distrus o maşină din East London
De asemenea, pasagerii unui feribot care făcea legătura între Portsmouth şi Jersey "au trecut prin iad", după ce vasul a avut nevoie de 24 de ore pentru a termina traseul, în loc de şase - cât durează drumul în mod normal, scrie Daily Mail. Feribotul a avut de înfruntat valuri de peste 9 metri înălţime, mai scrie sursa.
În North Yorkshire, vânturile puternice