Partea nasoală atunci când vine vorba despre revelion este că, vrei-nu vrei, trebuie să îl faci. E ca un soi de ordin dat unui ocnaş. Practic, nu ai cum să fugi, să scapi de revelion. Şi dacă dormi de revelion, tot se numeşte că l-ai făcut. Adică l-ai făcut dormind.
Prin urmare, toată lumea face ceva măcar o dată pe an: revelionul. Politicienii ar trebui probabil să treacă acest lucru în CV-urile personale, la capitolul "Lucruri făcute". Îmi aduc aminte (sper să nu greşesc) că ziarul Obiectiv i-a întrebat pe politicienii din Brăila unde anume vor petrece sărbătorile. Asta se întâmpla înainte de Crăciun. Mulţi au zis, ca să dea bine la gazetă, că vor sta acasă de sărbători. E cel mai convenabil lucru pentru un politician să spună că stă acasă, de sărbători. Împreună cu familia, ca un familist convins, ca un băiat liniştit şi necheltuitor ce este el, politicianul din Brăila. Poate că unii chiar au stat acasă de sărbători, nu zic nu, dar asta nu înseamnă că şi noi credem acest lucru. Aşa că iată cum şi unde credem noi că au petrecut revelionul politicienii din Brăila. Nu toţi politicienii, doar pe ăia de care ne-am adus aminte, căci şi noi am petrecut, ce dracu!
Viorel Balcan
Deputatul PDL Brăila Viorel Balcan a făcut foarte bine, de revelion. Bine, e mult spus "de revelion", pentru că deputatul Balcan nu îşi mai aduce aminte nimic de pe 27 decembrie 2011. Atunci ştie sigur că a fost la un Sf. Ştefan, dar pe bune dacă mai ştie care Ştefan anume. În orice caz, a fost un Ştefan de treabă, pentru că nu s-a zgârcit la tărâţe şi a scos pe masă vin cu damigeana, cu carafa. Martorii povestesc, însă, că deputatul Balcan a făcut revelionul undeva la Braşov, într-un restaurant, evident. Şi cică deputatul Balcan a fost foarte jovial toată noaptea, a spus bancuri noi, la care 2-3 persoane chiar au râs. Balcan şi-a făcut poze cu toată lumea, ba chiar nu a coment