​După ce în luna decembrie Canada a anunțat că se retrage din tratatul de la Kyoto, participanții par a fi rămas cu buza umflată. Aceasta dacă ținem cont de faptul că SUA nu sunt semnatare ale tratatului. Motivul invocat atunci de ministrul canadian al mediului a fost acela că ... tratatul îi costă foarte mult, iar aceasta reprezintă moștenirea pe care au primit-o de la fostul guvern incompetent. Putem spune, fără a greși, că s-a cam ales praful de idealurile acestui tratat deoarece a ajuns subiect de bălăcăreală politică ieftină. În același timp, trebuie să remarcăm că, în timp ce majoritatea covârșitoare a țărilor au semnat un protocol pentru supraviețuirea planetei, câteva țări ignoră voința majorității, considerându-se probabil intangibile.

Oare cât de corecte sunt asemenea comportamente? Știu, există numeroși contestatari ai tratatului de la Kyoto. Poate că un unele privințe au dreptate, dar nu trebuie uitat că acest tratat este singurul menit a reduce poluarea. În cazul în care acest tratat dispare, întreaga problemă a poluării rămâne în aer și ne întoarcem de unde am pornit, adică în haos. Există oare o portiță de ieșire din acest impas?

Desigur, primul instinct pe care l-am avut când am citit știrea din decembrie a fost să-l consider pe respectivul ministru un imbecil sinistru și aceasta pentru că un asemenea comportament nu-i poate fi permis unui ministru al mediului, indiferent de țara de proveniență. Problema însă nu se pune în acești termeni deoarece, după prosteasca decizie, întreaga construcție riscă să se prăbușească. Aceasta în condițiile în care Japonia și Rusia au anunțat voalat că nu sunt dispuse să respecte viitoarele target-uri de reducere a emisiilor toxice. Suntem oare în fața unui dezastru?

În tot spectrul de știri negative, hotărârea cu care Uniunea Europeană susține tratatul este un lucru îmbucurător deoarece