Nasicul nostru e un om cu multa carte si cu mare dragoste de vanatoare.

Desi a facut 98 de ani, cand vine vremea pustii luate din cui, nu-si mai afla linistea. Despre o vanatoare de cocosi de munte si-a adus aminte si ne-a povestit-o cu mare drag. E o intamplare frumoasa, petrecuta intr-o primavara tarzie, prin partile Barnarului, langa Brosteni, in tinutul Sucevei.

Era o primavara intarziata, pentru ca la munte iarna zaboveste mai mult. Asa, prin mai, e sezonul dragostei la cocosii de munte. Un grup de vanatori mergeau pe un drum cunoscut de ei. Dupa ce au strabatut padurea de foioase, cu multe viroage imbracate in tufisuri, au ajuns intr-un loc preferat de cocosii de munte, acolo unde se intalneste padurea de fagi cu cea de brazi. Desi era jilaveala mare, se putea da de urma pasarilor dupa excrementele lor, ramase pe jos. Seara, ei nu pot fi vanati, pentru ca sar din copac in copac, preferandu-i pe cei uscati, ca sa aiba vizibilitate si ferindu-se de intunecimea padurii. Isi incep cantecul spre ziua, iar atunci cand canta, o pielita le acopera urechea, incat nu mai aud. Se izoleaza de tot ce-i inconjoara si nu vor sa mai stie decat de dragostea lor.

In ziua aceea frumoasa din luna mai, o pace intinsa stapanea vazduhul. Dintr-o data s-a auzit vajaitul unor aripi care s-au lasat pe un brad uscat, rasturnat de furtuna. Era un cocos neobisnuit de frumos, care a inceput sa se plimbe tantos de-a lungul busteanului. Dupa mai multe treceri in sus si in jos, a pornit a bate din aripi, duduind sfidator de parca batea toaca toc, toc, toc...

Era o chemare de iubire. Dupa doar cateva chemari, a si aparut o gainusa, care-l privea admirativ si-l asculta cu interes. Ea era mai delicata si mai sfioasa, cu niste culori mai modeste: pestrita-bruna, cu dungi argintii.

Cocosii de munte au de obicei guler negru cu straluciri verzi, dar "curtezanul" de pe