Astăzi împlinim 52 de ani. Se zice că după multă convieţuire, soţii încep să-şi semene. E, pare-se, adevărat. T şi-a pierdut mobilul (care oricum nu-i foloseşte la nimic). De două zile îl caută, mai întâi unde ar putea să fie, după aceea unde n-ar putea. În sfârşit, o convingem, Alexandra şi eu, că dacă-l mai caută mult o să aibă de plătit cât nu poate duce fiindcă cine l-a găsit, ori i l-a furat, n-o să stea degeaba. Îşi aduce aminte că are un număr de telefon la care poate întreba ce trebuie făcut. Îl formează şi – cine sună? Mobilul ei. Era la o distanţă aşa de mică de scaunul pe care stă ea toată ziua, încât cu certitudine acolo nu l-ar mai fi căutat.
Caută în disperare o hârtie cu nu ştiu ce însemnări. Dă peste un plic care conţine 1200 lei. De unde or fi apărut ăştia ? Aerieni, amândoi. Nu avem mulţi bani, dar nici nu ne mai lipsesc. Să-ţi stea gândul la ei, vorba bănăţeanului, Doamne, feri!
Alexandra, ceva colocviu, la Braşov. O văd pe T că se frământă. – Mamma leone, îi zic. – Ei, ce ştii tu! Cum ajunge, ce găseşte la hotel, a pus-o Andrei pe listă? Cum se descurcă… Câte n-am eu pe cap!
Se foloseşte de orice lectură ca să nu poată adormi. Azi-noapte a ţinut-o trează Mateiu Caragiale, din Sub pecetea tainei, cu Moşilor, Luca Stroici, Toamnei şi alte străzi de primprejur. Cred că am să-i propun cartea despre umanism. E aşa de frumos şi de edificator ce se spune acolo, încât ţi se închid ochii şi să nu vrei.
Citeşte o carte de memorialistică în care nevasta autorului e „zugră- vită” în culori trandafirii. „Mi-ar plăcea şi mie, zice. Da’, ce plicticos!”
Conversaţia noastră, în esenţa ei: „Atâta eşti de deştept! – Aşa-i?”
Suntem aerieni cum nu se poate spune. Pentru că plecăm la Letzebuerg, T a decis să ducă nişte bani la bancă, să nu rămână în casă. Îi duce, spune suma, omul îi numără şi spune
