Obişnuiţi cu culorile alb-albastre, câte dintre zecile de mii de suporteri ai Craiovei ar putea să creadă că echipa lor va juca în vişiniu? Regretatul actor Amza Pellea are o replică hazlie în celebrul film „Nea Mărin miliardar”, în momentul în care vede pe plaja de la Mamaia o maşină americană: „Fir-ai a dracu’ de maşină, un’ ţi-e botu’?”. Aşa probabil, dar la scara tragicului, se întreabă şi suporterii Craiovei: „Unde s-a dus, Doamne’, echipa noastră?”.
Deci... Una din nou-promovatele în liga secundă, FC Olt Slatina, ar putea evolua din primăvară în Bănie. „Alb-vişiniii” vor disputa meciurile din retur la Craiova, iar din vară, finanţatorul Claudiu Postolache vrea ca echipa să rămână a Craiovei, urmând să evolueze sub numele de FC Ştiinţa. FC Olt Slatina a luat fiinţă în urma contopirii FC Piatra Olt cu CSM Slatina, echipă căreia i-a şi preluat locul în eşalonul secund, în seria vest. Prea multe amănunte nu există despre intenţia patronilor echipei, dar unele surse din Slatina au dezvăluit că trecerea echipei din reşedinţa judeţului Olt la Craiova ar avea alt substrat.
Şi anume, faptul că la Slatina mai există o echipă, ALRO Slatina, formaţie agreată de mai-marii judeţului şi că, practic, patronii echipei au fost sfătuiţi să plece din Slatina, să ajungă la Craiova, care nu mai are echipă. Fiind an electoral, s-ar putea ca mai-marii Craiovei să accepte un compromis şi să înfiinţeze o nouă echipă la Craiova. Se vehiculează şi numele unor foşti jucători ai Craiovei, cum ar fi Surugiu, Săceanu sau Vigariu, dar aceştia din urmă au semnat cu Alro Slatina. Locul de disputare a partidelor ar fi stadionul Extensiv din Parcul Nicolae Romanescu.
Aceleaşi surse au declarat că intenţia de a aduce o echipă la Craiova există, dar în nici un caz nu este vorba despre FC Olt Slatina. Două nume sunt vehiculate că ar putea „să-i facă fericiţi pe suporterii din Băn