Poliţiştii au avut de lucru şi miercuri, în judeţ, fiind solicitaţi să intervină în două altercaţii. Astfel, primul scandal a avut loc în satul Plopu, între un bărbat de 59 de ani şi un tânăr de 21 de ani.
Cei doi s-au întâlnit pe o stradă din localitate, în jurul orei 15.20, s-au luat la harţă şi, deodată, cel mai în vârstă l-a lovit pe celălalt cu un băţ în cap. Tânărul a fost transportat la spital imediat cu o ambulanţă, pentru a i se acorda îngrijirile medicale necesare, iar în cauză s-a întocmit dosar penal, fiind continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Cea de-a doua altercaţie a avut loc la Însurăţei, în jurul orei 16.50. Poliţiştii au fost sesizaţi de către C.V. (42 de ani), prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că în locuinţa sa avea loc un scandal. Cercetările desfăşurate de poliţiştii sosiţi la faţa locului au stabilit că între reclamant şi fratele lui a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia primul şi-a agresat fratele şi mama, femeia suferind leziuni care au necesitat transportarea cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Brăila, pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii au întocmit pe numele lui C.V. dosar penal pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Poliţiştii au avut de lucru şi miercuri, în judeţ, fiind solicitaţi să intervină în două altercaţii. Astfel, primul scandal a avut loc în satul Plopu, între un bărbat de 59 de ani şi un tânăr de 21 de ani.
Cei doi s-au întâlnit pe o stradă din localitate, în jurul orei 15.20, s-au luat la harţă şi, deodată, cel mai în vârstă l-a lovit pe celălalt cu un băţ în cap. Tânărul a fost transportat la spital imediat cu o ambulanţă, pentru a i se acorda îngrijirile medicale necesare, iar în cauză s-a întocmit dosar penal, fiind continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Cea