Aşa cum este numită deja de unii critici, prima "carte-şoc" a anului este un impresionant eseu biografic semnat de Michel Onfray ce are ca personaj central figura lui Albert Camus, unul dintre cei mai importanţi scriitori şi filozofi francezi ai secolui al XX-lea. De ce este această carte un eveniment?
Matei Vişniec:
Să începem prin a spune deja că autorul cărţii, filozoful Michel Onfray, este el însuşi un personaj atipic şi provocator în peisajul cultural francez. În ultimii zece ani, aproape toate cărţile sale au provocat polemici şi au declanşat pasiuni. Michel Onfray este omul care vine cu o viziune nouă în peisajul filozofic francez, începând cu maniera sa de a regândi contribuţia şi meritele unor filozofi şi terminând cu modul în care este predată filozofia.
El a reuşit, în orice caz, o spectaculoasă operaţiune de “descentralizare” a învăţământului filozofic prin crearea unei Universităţi populare la Caen, în Normandia. Lansata în 2002, aceasta universitate gratuită, nerecunoscută, implantată în mod intenţionat în provincie, s-a dorit de la bun început o replică la cercurile intelectuale pariziene. Succesul ei este acum absolut spectaculos: Michel Onfray are, de fiecare dată când ţine un curs, câte 1000 de oameni în sală. Ceea ce şi-a propus el este oarecum demn de tradiţia discuţiilor filozofice pe care le provoca Socrate în piaţa publică la Atena în antichitate. Michel Onfray consideră că filozofia este accesibilă tuturor, totul depinde de modul în care te adresezi publicului. În interviurile pe care le acordă, Michel Onfray repetă deseori că are printre cursanţi atât studenţi cât şi profesori unversitari, atât intelectuali de profesie cât şi femei de serviciu. De altfel, mai spune el cu subînţeles, propria sa mamă a fost femeie de serviciu.
L’ordre libertaire – la vie philosophique d’Albert Camus
În vârstă de 52 de ani, Mi