UPDATE 20.00Medicii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti au stabilit, după ultima investigaţie, că Mircea Lucescu are contuzie pulmonară la lobul inferior drept, coaste fracturate şi sânge în cavitatea pleurală, informează Mediafax.
"Nu se pune problema unui transfer către un alt spital, pentru că un astfel de diagnostic este foarte periculos", a declarat, vineri seară, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Cătălin Cârstoiu.
El a precizat că rămâne la latitudinea lui Mircea Lucescu să decidă în cazul în care doreşte un transfer la o altă clinicã, precizând că nu ar fi indicat un eventual transfer.
Mircea Lucescu este în stare stabilă, conştient, dar are durerile provocate de fracturile costale.
Mircea Lucescu a fost rănit vineri într-un grav accident de circulaţie în Bucureşti. Antrenorul se afla la volanul maşinii sale în momentul accidentului. El a fost scos din maşină de echipele de descarcerare.
Potrivit primelor informaţii, maşina lui Mircea Lucescu a intrat în coliziune cu un tramvai. Accidentul a avut loc pe bulevardul Vasile Milea din Capitală.
Cauza oficială a accidentului nu a fost făcută publică. Se pare însă că Lucescu ar fi încercat să vireze la stânga fără să se asigure corespunzător.
Potrivit vatmanului tramvaiului implicat în accident, şoferul maşinii lui Mircea Lucescu a virat stânga brusc, peste marcajul care interzice acest lucru. El susţine că nu a avut timp de reacţie, fiind surprins de manevră, şi nu a reuşit să evite impactul.
Daniel Vasile, reprezentant al ISU Bucureşti, a declarat că accidentul a avut loc în jurul orei 13.40 şi s-a soldat cu două victime. Victimele au fost preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul Universitar din Bucureşti.
Potrivit lui Bogdan Opriţa, reprezentant al SMURD Bu